Incendiu cu degajări de fum, într-un bloc din municipiul Iaşi, cel mai probabil din cauza unei tigăi uitate pe foc/ Douăzeci de persoane au ieşit din imobil, fără a exista victime
Dimensiune font:
Un incendiu cu degajări de fum s-a produs, duminică după-amiază, într-un bloc din municipiul Iaşi, iar 20 de locatari au ieşit din imobil. Nu au fost înregistrate victime.
Potrivit ISU Iaşi, incendiul a izbucnit într-un apartament aflat la etajul al şaptelea al unui bloc din municipiul Iaşi. Acolo au intervenit două autospeciale de intervenţie şi stingere, un echipaj de prim-ajutor şi o autospecială pentru salvări de la înălţime.
Douăzeci de persoane au ieşit singure din imobil, nefiind înregistrate persoane rănite sau care să aibă nevoie de îngrijiri medicale, a precizat sursa citată.
După ce au stins incendiul, pomperii au aerisit casa scării.
Cauza probabilă de producere a fumului este o tigaie uitată pe foc.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau