Incendiu devastator la Vicovu de Sus
Dimensiune font:
O gospodărie a ars, marţi, iar o femeie a suferit un atac de panică în timpul unui incendiu izbucnit din cauza unui cablu electric defect, la Vicovu de Sus, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată. Potrivit acestuia, la faţa locului au intervenit, pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor, pompierii militari de la subunităţile din Vicovu de Sus şi Rădăuţi, împreună cu lucrătorii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă Vicovu de Sus, Bilca, Gălăneşti şi Straja, cu şapte autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. La sosirea echipajelor de intervenţie ardeau generalizat casa şi anexele gospodăreşti, construcţii majoritare din lemn, dispuse în formă de „L”, cu pericol de propagare la vecinătăţi.
Pe timpul intervenţiei, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarei, în vârstă de 43 de ani, care a suferit un atac de panică, dar a fost stabilizată şi nu a necesitat transportul la spital.
Au ars locuinţa, bucătăria de vară, şura, adăpostul de animale şi o magazie, cu bunurile aferente, pe o suprafaţă totală de aproximativ 200 metri pătraţi, dar pompierii au salvat o altă bucătărie de vară, din aceeaşi gospodărie, precum şi construcţiile proprietăţii învecinate.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric cu izolaţia deteriorată.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau