Incendiu la Darabani din cauza unui coș de fum
Dimensiune font:
O casă de pe strada Armeană din oraşul Darabani din judeţul Botoşani a fost afectată de un incendiu produs în cursul dimineţii de duminică, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu.
Potrivit sursei citate, pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor produse de acesta au intervenit, în total, 17 pompieri militari şi voluntari, care au acţionat mai bine de cinci ore.
„Familia îşi încălzea locuinţa cu o centrală termică, însă coşul de evacuare a fumului nu era izolat corespunzător. Căldura radiată a aprins materialele combustibile din apropiere, iar flăcările s-au extins la lemnul din construcţia acoperişului. Puţin după ora 3,00, proprietarii, care dormeau la parter, au realizat că locuinţa le este afectată de un incendiu şi au solicitat sprijinul salvatorilor. La faţa locului au ajuns pompierii militari şi voluntari din Darabani, cu două autospeciale cu apă şi spumă, precum şi colegii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă”, a precizat Lupu.
Purtătorul de cuvânt al ISU susţine că, în momentul în care pompierii au ajuns la faţa locului, ardeau astereala şi elementele de susţinere a acoperişului, existând pericolul de propagare a flăcărilor la camerele de la mansardă.
Locatarii casei nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau