Incendiu la mansarda unui bloc din Bulevardul Chimiei
Dimensiune font:
Incidentul a determinat conducerea Primăriei să intensifice controalele pentru a depista orice construcții neconforme realizate după 1990 peste ultimele etaje ale blocurilor de locuințe
În cursul dimineții de astăzi, 6 mai 2021, a avut loc un incendiu la mansarda blocului 10C din bulevardul Chimiei, nr. 10C. La fața locului au intervenit mai multe utilaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Iași, care au lichidat incendiul, care s-a soldat doar cu pagube materiale. Au fost mobilizate și mai multe echipaje ale Poliției Locale, care au sprijinit intervențiile pompierilor.
Locatarii de la primele etaje au fost evacuați de pompieri. Focul izbucnise de la un telefon lăsat la încărcat în locuința de la mansardă. „Mă declar deosebit de îngrijorat de astfel de incidente care pot pune în pericol viața unui număr foarte mare de oameni. I-am asigurat, prin intermediul angajaților municipalității, pe proprietarii locuințelor de sprijinul Primăriei și, de asemenea, am cerut serviciilor de profil ale municipalității să intensifice controalele pentru a depista orice construcții neconforme realizate după 1990 peste ultimele etaje ale blocurilor de locuințe. Respectiva mansardă are autorizație de construire încă din 2006. Din fericire, intervenția promptă a vecinilor și a pompierilor a făcut posibilă evitarea unei tragedii!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
11 apartamente afectate
Astfel, inspectorii Direcției de Asistență Socială (DAS) Iași s-au deplasat la adresa menţionată pentru evaluarea situaţiei şi luarea măsurilor de sprijin care sunt impuse de situaţia de necesitate în care se află locatarii respectivi. Astfel, au fost afectate de incendiu un număr de 11 apartamente de la mansardă, dintre care două sunt nelocuite, conform declaraţiilor administratorului imobilului. În cele nouă apartamente locuite se regăsesc un număr de 12 persoane (câte două persoane în trei apartamente, respectiv câte o persoană în șase apartamente).
Incendiul nefiind complet lichidat la momentul respectiv, nu a fost permis accesul reprezentanţilor DAS Iași în imobil, dar au fost identificaţi printre persoanele prezente trei dintre proprietarii apartamentelor. Aceştia au refuzat serviciile de găzduire şi ajutoarele în produse alimentare care pot fi puse la dispoziţie de DAS. Persoanele prezente au fost informate și în legătură cu documentaţia necesară şi condiţiile de acordare a unui eventual sprijin financiar de către Primăria Municipiului Iaşi.
Pentru proprietarii care nu au fost prezenţi, au fost lăsate invitaţii scrise. De asemenea, administratorul imobilului s-a oferit să vină în sprijinul păgubiților prin informarea şi îndrumarea acestora către serviciul specializat din cadrul DAS Iași. Andrada ANTON
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau