India de la marginea Iaşului!
Dimensiune font:
Cei care se încumetă, duminică de duminică, să meargă la talciocul situat în şoseaua Iaşi – Hlincea, o fac pe riscul lor * neavând certificat verde sau şapte lei pentru o tarabă, majoritatea comercianţilor îşi întind marfa la marginea drumulului de acces, printre bălţi şi gunoaie * foarte puţini poartă mască întrucât, într-un asemenea focar, până şi viruşilor li s-ar face frică să pătrundă!
„Activitatea de comerţ din talcioc se va desfăşura în condiţiile sanitare impuse de către legislaţia specifică în vigoare, purtarea măştii, distanţarea socială şi folosirea de dezinfectanţi fiind obligatorii”. Este recomandarea autorităţilor datată 4 iulie 2021, zi în care, în conformitate cu deciziile adoptate de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi ratificate prin Hotărârea Guvernului nr. 678/2021, talciocul din municipiul Iaşi a fost redeschis. Totuşi, ca în multe alte locuri, talciocul din Iaşi este o zonă unde regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Pe undeva, e şi normal. Cei care își vând acolo marfa sunt în general oameni cu probleme financiare, care nu-şi permit să achite 7 lei pentru o tarabă şi nici măcar nu catadicsesc să cheltuie 1 leu pentru o mască. Ştiu că încalcă dispoziţiile în vigoare, însă nu le pasă. „Nu ne amendează nimeni, ştiu că suntem prea săraci. Mai punem un fular, o eşarfă şi cu asta se rezolvă...”, spune unul din comercianţi. Are şi o explicaţie pentru faptul că îşi vine marfa în condiţii insalubre. „Nu prinzi loc înăuntru. Aici e gratis şi ai mai mulţi amatori de vechituri”, mai spune acesta.
Pe terenul din cartierul CUG, marfa expusă la vânzare este de o varietate uimitoare: cărți, haine, bocanci, electrocasnice, laptopuri şi telefoane defecte, piese de maşini, scule, becuri. Fiecare produs aşteaptă cumpărătorul potrivit, om de rând în căutarea unui anumit lucru sau vânător de chilipiruri. „Odată am găsit un ceas eleveţian, am dat 20 de lei pe el şi l-am vândut cu 500 unui amic”, ne şopteşte unul dintre „târgoveții de talcioc”, care nu ratează nicio duminică pentru a veni la capătul Iaşului.
Condiţii de... 2 lei!
Sigur că am dat şi peste oameni iritaţi de condiţiile oferite. „Dacă ar fi puţină organizare, tare bine ar mai fi. Vă amintiţi când talciocul era lângă actuala Arcadia?”, afirmă un ieşean. Altul îi ţine isonul colegului de... talcioc. „Proastă organizare, mizerie. Administratorul ar trebui să-şi dea interesul de a crea condiţii civilizate de comerţ. Tarabe de pe timpul lui comuniştilor, foarte puţine, iar mulţi îşi pun marfa pe jos. De curăţenie nu mai spun nimic, e dezastru. La toaletă nici nu poate fi vorba de mers...”, mărturiseşte acesta. Tariful de intrare în talcioc este de 2 lei de persoană. Prea mult pentru ceea ce li se oferă cumpărătorilor. „Multă mizerie, mulți țigani, multe mizerii la vânzare, WC insalubru, groaznic și pentru toate astea mai plătim și bilet. Biletul ar trebui doar pentru cei care vând”, crede un cumpărător
Indiferent de opinii, la finalul programului toată lumea pare mulţumită. Comercianţii care au reuşit să facă câteva zeci de lei par satisfăcuţi că-şi pot cumpăra un pahar de vin la botul calului, iar unii clienţi sunt bucuroşi că au găsit cu ce să-şi schimbe oglinda retrovizoare a maşinii, la un preţ derizoriu. A treia categorie o reprezintă ieşenii atraşi de diversitate. „Merg cât de des pot pe acolo. Amestecul de vechi şi modern, de banal și mister, face ca plimbarea printre tarabe să fie o plăcere deosebită”, spune acesta. Pandemia nu mai interesează pe nimeni. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau