Liga Aleșilor Locali ai PNL susține Programul "Anghel Saligny"
Dimensiune font:
Preşedintele Ligii Aleşilor Locali ai PNL, Gheorghe Flutur, anunţă că structura pe care o conduce susţine Programul "Anghel Saligny" şi demersurile premierului pe această temă.
"Liga Aleşilor Locali ai PNL susţine hotărât Programul Naţional de Investiţii (PNI) 'Anghel Saligny' şi demersurile premierului Florin Cîţu ca demersuri pragmatice care ţin cont de realităţi. Doar 43% din localităţi au reţele de canalizare, doar 69% au apă potabilă şi doar 31% sunt racordate la reţelele de gaz. Pe de altă parte, mai mult de 20.000 km de drumuri judeţene şi peste 27.000 km de drumuri comunale sunt încă nemodernizate. Acest program este destinat exact acestor drumuri şi trebuie să intre în vigoare urgent", se arată într-un comunicat de presă semnat de Gheorghe Flutur.
El apreciază că este de apreciat faptul că premierul a hotărât să aloce parte din creşterea economică lucrărilor de investiţii, în contextul în care o mare parte din populaţia României aşteaptă îmbunătăţirea calităţii vieţii, iar PNI răspunde exact acestor aşteptări.
"PNI este complementar proiectelor europene de finanţare şi acoperă zone neeligibile în altă parte. Tocmai de aceea, noi, aleşii locali PNL, şi suntem convinşi că toţi aleşii locali din România, sprijină şi aşteaptă acest Program care are şi menirea de a reduce decalajele între diferite regiuni, între oraşe, între comune şi chiar între cartiere sau sate. De aceea, noi cerem imperativ aprobarea acestui Program care să creeze cadrul legal înainte de rectificarea bugetară, pentru a deveni funcţional", se mai menţionează în comunicat.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau