Locuri de muncă la discreţie pentru ieşeni
Dimensiune font:
* de multă vreme centralizatoarele săptămânale întocmite de A.J.O.F.M. Iaşi n-au mai consemnat atât de multe locuri de muncă disponibile şi atâta diversitate * acum, ieşenii pot alege între cele 774 posturi vacante din judeţ şi cele 604 la nivel continental
Cei cu studii superioare şi care nu vor să plece din ţară se pot angaja ca agent de turism, agent servicii clienţi, analist, analist financiar, analist informaţii, analist servicii client, asistent manager, consilier juridic, consilier orientare privind cariera, contabil, director economic, director societate comercială, expert contabil, expert legislaţia muncii, geograf, ingineri (autovehicule rutiere, CFDP, CCIA, construcţii hidrotehnice, de sistem în informatică, ecolog, energetician, geodez, mecanic, tricotaje-confecţii), librar, manager financiar, manager proiect, profesor în învăţământul primar, proiectant arhitect, proiectant inginer mecanic, proiectant inginer construcţii, psiholog în psihologia muncii, responsabil achiziţii, responsabil cu protecţia datelor cu caracter personal, specialist îmbunătăţire produse sau. specialist în domeniul proiectării asistate pe calculator. În Norvegia şi Spania sunt multe posturi de cercetător ştiinţific, iar danezii au nevoie de specialişti în IT.
Nici necalificaţii n-au de ce să se plângă. Îşi pot găsi de lucru în construcţii, confecţii sau ca agent de securitate, curier, femeie de serviciu, îngrijitor clădiri şi manipulant marfă.
Pe domenii de activitate, situaţia nu diferă prea mult faţă de săptămâna trecută. În comerţ sunt 62 de locuri disponibile, în HoReCa 29 (ajutor bucătar, ajutor ospătar, bucătar, cameristă de hotel, îngrijitor spaţii hoteliere, lucrător bucătărie, recepţioner hotel), creştere apreciabilă în transporturi (105 posturi, faţă de 88 câte erau săptămâna trecută).
Construcţiile rămân principalul angajator, cu 185 posturi vacante. Aici e nevoie de lucrători calificaţi în meseriile de confecţioner tâmplărie din aluminiu şi mase plastice, dulgher, electrician, fierar-betonist, instalator, instalator apă-canal, instalator instalaţii sanitare, macaragiu, maistru CCIA, maşinist maşini pentru terasamente, necalificaţi, şofer autocamioane de mare tonaj, sudor, tâmplar universal, tehnician proiectant, zidar şi zugrav.
Industria stă şi ea destul de bine, oferta e de 120 locuri de muncă, în meserii precum electrician, electrician întreţinere şi reparaţii, electrician montator linii electrice aeriene, electronist telecomunicaţii, lăcătuş confecţii metalice, lăcătuş mecanic, lăcătuş montator, operator fabricarea şi prelucrarea polimerilor, operator la maşini unelte cu comandă numerică, operator mase plastice, operator maşini şi instalaţii, strungar, sudor, tapiţer
Criză mare de măcelari în Germania
Schimbare spectaculoasă de situaţie la nivel continental în ce priveşte locurile de muncă înregistrate pe platforma EURES. Germania acoperă două treimi din ofertă, cu 396 posturi vacante. Aici e criză mare de măcelari, necesarul de personal fiind de 250. Se mai caută lucrători construcţii acoperişuri şi spaţii interioare, lucrători depozit (50 posturi), şoferi de camion, stivuitorişti, sudor aluminiu, sudor carbon/oţel inoxidabil şi vopsitori industriali.
Norvegia e pe poziţia a doua, cu 97 locuri de muncă disponibile. În afară de cercetători, se mai angajează frizeri, instalatori ventilaţie, lucrător în producţia de crabi (5 posturi), maseuri terapeuţi, mecanici auto, medici, peisagişt şi pietrari, programator CNC, şef departament ştiinţe fizice aplicate, tâmplar, tinichigiu auto şi zidar faianţar.
Olanda completează podiumul (70 joburi), e plin sezon în agricultură şi e nevoie de mulţi culegători (de căpşuni, ciuperci, flori, mere şi pere), precum şi de 10 legumicultori.
În rest, nimic nou faţă de săptămâna trecută, aceleaşi oferte din Belgia, Spania, Finlanda, Polonia, Irlanda şi Danemarca.
Situaţia detaliată, pe www.anofm.ro, judeţul Iaşi. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau