Lucrările de reabilitare a Grădiniței nr. 13 din Tătărași, aproape de finalizare
Dimensiune font:
Lucrările de reabilitare și modernizare a Grădiniței cu Program Prelungit (GPP) nr. 13 din Tătărași se apropie de finalizare, în prezent fiind executate ultimele retușuri la stația de pompare și bazinul de apă necesare pentru protecția împotriva incendiilor și la racordurile la canalizarea exterioară. Investiția, realizată cu fonduri europene prin intermediul Programului Operaţional Regional (POR) 2021 – 2027 al Uniunii Europene, Axa Prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de Investiții 4.4., are o valoare totală de 11 milioane de lei inclusiv TVA, lucrările fiind executate de SC Demo-Idil Construct SRL, care a câștigat licitația organizată de Primărie în anul 2022.
Înființată în anul 1970, Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 are o suprafață de aproape 1.600 de metri pătrați şi cuprinde 8 săli de grupă, cu o capacitate de 200 de copii, sală de mese, 4 grupuri sanitare pentru copii, 4 grupuri sanitare pentru personal, 2 cabinete sanitare, 2 săli pentru activităţile opţionale şi educative, bloc alimentar (bucătărie, magazii de alimente şi zarzavaturi), spălătorie, etc.
Prin aceeași sursă de finanțare, municipalitatea a construit o grădiniță nouă în cartierul Dacia (Grădinița „Sfântul Stelian”, cu o capacitate de 280 de locuri), investiție care s-a ridicat la 7,9 milioane de lei cu TVA, urmând să finalizeze în curând o alta în cartierul Bucium, cu o capacitate de 180 de locuri și o valaore a lucrărilor de 5,9 milioane de lei (inclusiv TVA). Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau