Managerii a şase spitale ieşene coordonează acţiunile anti-Covid-19
Dimensiune font:
* a fost întocmită o bază de date comună, pentru a ști în orice moment care sunt stocurile de echipamente, medicamente și materiale sanitare de care dispune fiecare dintre cele șase unități medicale aflate în subordibnea Consiliului Judeţean * în cazul în care Spitalul de Boli Infecțioase nu va mai putea face față numărului de pacienți, o parte dintre aceștia vor fi direcționați către Spitalul de Neurochirurgie
Preşedintele Consiliului Județean Iaşi, Maricel Popa, a convocat managerii spitalelor aflate în subordinea CJ, dispunând ca pe toată durata epidemiei generate de virusul Covid-19, măsurile stabilite de Direcția de Sănătate Publică cu privire la acțiunile ce urmează a fi întreprinse la nivelul spitalelor din subordinea CJ să fie coordonate de un comitet de urgență. Președinte a fost numit dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, iar vicepreședinte, Robert Dâncă - managerul Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Cuza-Vodă”. Membrii comitetului sunt dr. Carmen Dorobăț - managerul Spitalului de Boli Infecțioase, dr. Cristina Grigorescu - managerul Spitalului de Pneumoftiziologie, dr. Gabriel Martinescu - managerul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie „Elena Doamna”, și Corneliu Mihai - managerul Spitalului de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria”.
Bază de date comună
În sarcina acestui comitet revine întocmirea strategiei unitare de lucru impusă de epidemia generată de coronavirus precum și sprijinirea coordonării activității medicale și financiare a spitalelor din subordinea Consiliului Județean. În acest sens, a fost întocmită deja o bază de date comună, pentru a ști în orice moment care sunt stocurile de echipamente, medicamente și materiale sanitare de care dispune fiecare dintre cele șase unități medicale. Necesarul de echipamente, materiale sanitare, medicamente și aparatură medicală va fi mai întâi analizat de principiu de toți directorii spitalelor, apoi înaintat spre achiziție, în vederea gestionării situației impusă de epidemia de coronavirus.
Periodic, vor fi comunicate stocurile de medicamente și materiale sanitare deținute de fiecare spital, necesare pentru prevenirea și tratarea coronavirusului.
Spitalul de Neurochirurgie, variantă de rezervă pentru Infecţioase
În cazul în care Spitalul de Boli Infecțioase nu va mai putea face față numărului de pacienți, o parte dintre aceștia vor fi direcționați către Spitalul de Neurochirurgie. „Este foarte important de știut că cele șase spitale deservesc întreaga regiune, de aceea adresabilitatea este maximă. Sunt practic spitalele din linia întâi ale Moldovei și sunt primele care intră în lupta cu acest virus. Din estimările managerilor avem nevoie de fonduri de cel puțin 10 milioane de lei pentru achiziția de materiale și echipamente necesare combaterii pandemiei. Vom solicita această sumă de la Guvern, conform decretului emis luni de președintele României”, a spus Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași. Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau