Matematica dă bătăi de cap elevilor şi profesorilor
Dimensiune font:
Un elev de gimnaziu a încercat să fraudeze proba la Matematică a Simulării Evaluării Naţionale la Matematică. El a fost eliminat din sala de examinare. La proba de ieri a Simulării Evaluării Naţionale au fost prezenţi 93,40% dintre elevii de clasa a VIII-a din judeţ.
Aşa cum era de aşteptat, cea mai mare participare s-a înregistrat în mediul urban, unde a fost înregistrată o rată de participare de 96,05 la sută, în timp ce în mediul rural participarea la simularea Evaluării Naţionale la Matematică a fost de 91,02 la sută.
La fel ca la prima probă a Simulării Evaluării Naţionale organizată de Ministerul Educaţiei, la Matematică pentru 46 de elevi cu diferite deficienţe care învaţă în 24 de unităţi de învăţământ preuniversitar au fost adaptate procedurile privind condiţiile de examen.
Subiecte de dificultate medie pentru cei cu spirit de observaţie
La proba scrisă de Matematică de la Simularea Evaluării Naţionale subiectele primite de elevii de clasa a VIII-a au avut timp de rezolvare de două ore. Subiectele au fost axate mai ales pe probleme şi exerciţii abstracte. Doar o singură problemă, punctul 5 de la subiectul II, a avut elemente de realitate. Primele două subiecte au avut itemi de tip grilă cu un singur răspuns corect. La subiectul III elevii de clasa a opta au avut de rezolvat probleme de algebră şi geometrie.
La ieşirea din sala din sala de examinare elevii au spus că cea mai dificilă problemă a fost cea de la punctul 6 de la subiectul III. Părerea este împărtăşită şi de profesori. Ei spun însă că acest examen nu ar fi fost greu pentru un elev care a învăţat constant şi a fost sârguincios la ore dar care trebuie să fi avut şi spirit de observaţie. „Subiectele sunt de dificultate medie. Un elev sârguincios putea să le rezolve pe toate. Pentru a obţine o notă mare e nevoie de spirit de observaţie. Punctul 6.b) de la subiectul III ar putea fi considerat dificil pentru unii elevi. Şi punctul 4.b) i-ar fi putut pune în dificultate”, a spus profesoara Elena Mihai.
Rezultatele simulării vor fi analizate cu fiecare elev în parte
Notele obţinute de elevii de gimnaziu care au susţinut Simularea Evaluării Naţionale la Matematică nu vor fi trecute în catalog decât în urma unei cereri făcute în scris. În schimb, rezultatele obţinute de elevi la simularea Evaluării Naţionale vor fi analizate şi discutate individual cu fiecare elev pentru adoptarea măsurilor adecvate astfel încât să le fie îmbunătăţită performanţa şcolară.
Examenele propriu zise al Evaluării Naţionale vor fi susţinute de elevii care absolvă clasa a VIII-a în perioada 19-22 iunie. Primele rezultate vor fi afişate pe 28 iunie. Contestaţii se vor depune pe 28 şi 29 iunie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 4 iulie. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau