Material lemnos confiscat de polițiști
Dimensiune font:
La 02.03.2020, ora 10.27, o patrulă din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta a oprit pentru control pe strada Alexandru Vlahuță din municipiul C-lung Moldovenesc, autoutilitara condusă de un bărbat de 37 de ani din comuna Fundu Moldovei, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor, poliţiştii au constatat faptul că, bărbatul nu deţine documente legale de provenienţă şi transport a materialului lemnos, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiştilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, acesta transporta ilegal cantitatea de 4,15 m.c. cherestea de esenţă rășinoase.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 2.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 2.983 lei a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Pojorâta.
La 02.03.2020, ora 18.55, o patrulă din cadrul Poliţiei orașului Frasin a oprit pentru control pe DN 17 din localitate, autoutilitara condusă de un bărbat de 45 de ani din comuna Stroieşti care transporta material lemnos.
În urma verificărilor, poliţiştii au constatat faptul că, bărbatul nu deţine documente legale de provenienţă şi transport a materialului lemnos, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiştilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, acesta transporta ilegal cantitatea de 5,40 m.c. cherestea de esenţă rășinoase.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 5.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 3.947 lei a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Frasin.
La 02.03.2020, ora 19.30 un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Rădăuţi a oprit pentru control pe DC 42D din comuna Iaslovăț, autoutilitara condusă de un bărbat de 24 de ani din comuna Moldoviţa, care transporta conform documentelor, cantitatea totală de 11,21 m.c. lemn rotund pentru construcţii şi lemn foc din specia molid.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizul de însoţire, poliţiştii au solicitat sprijinul specialiştilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, bărbatul transporta cantitatea de 19,04 m.c. lemn rotund pentru cherestea și 0,64 m.c. lemn de foc din specia molid.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 3.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 5.609 lei a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Marginea.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau