Meditaţii gratuite la Facultatea de Automatică şi Calculatoare
Dimensiune font:
* „Până acum, peste 200 de elevi de liceu care vor să devină ai acestei facultăţi au participat la cursurile gratuite de matematică, însă avem posibilitate de a oferi astfel de cursuri unui număr mult mai mare de persoane”, a transmis decanul de la AC
Prima şedinţă de pregătire (la informatică) pentru cei care vor să intre la Facultatea de Automatică şi Calculatoare va avea loc sâmbătă, între orele 12,30 şi 14,30, în amfiteatrul AC0-1. Aceasta este programată la aproape o lună de la debutul pregătirilor la matermatică. „Până acum, peste 200 de elevi de liceu care vor să devină ai acestei facultăţi au participat la cursurile gratuite de matematică, însă avem posibilitate de a oferi astfel de cursuri unui număr mult mai mare de persoane. Pregătirile sunt gratuite şi au loc în amfiteatrele facultăţii în următoarele zile de sâmbătă: la Matematică, pe 6 aprilie, 13 aprilie, 20 aprilie, 27 aprilie, 18 mai. La Informatică pregătirile sunt organizate pe 6 aprilie, 13 aprilie, 20 aprilie, 27 aprilie, 18 mai. Şedinţele de pregătire la matematică se desfăşoară între orele 10 și 12, în Amfiteatrul AC0-1, iar cele de la informatică vor fi între orele 12.30 și 14.30, în acelaşi amfiteatru de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare” a spus Vasile Ioan Manta, decanul Facultăţii de Automatică Calculatoare.
Facultatea de Automatică şi Calculatoare organizează pentru anul universitar 2024-2025 admitere la studii universitare de licenţă (4 ani) pe două domenii de studiu: Calculatoare şi tehnologia informaţiei şi Ingineria sistemelor (Automatică şi informatică aplicată).
Înscrierea pentru Admiterea 2024 se face prin intermediul platformei https://admitere.tuiasi.ro/licenta/, care va fi disponibilă începând cu data de 8 iulie.
Admiterea la Facultatea de Automatică şi Calculatoare se face pe baza unui test grilă care va fi susţinut pe 21 iulie, cu subiecte, la alegere, de matematică sau informatică. „Testul grilă trebuie susţinut de către toţi candidaţii (inclusiv de cei din categoria români de pretutindeni), excepţie făcând cei care se încadrează la condiţiile speciale de admitere. Testul grilă conţine 25 de întrebări, durata maximă alocată pentru rezolvare va fi de 3 ore. Testul grilă va avea loc fizic în sălile universităţii, repartizarea pe săli va fi anunţată în luna iulie. Admiterea se desfăşoară pe domenii de licenţă şi formă de finanţare, buget sau taxă", a spus decanul.
Studenţii admişi în domeniul de studiu Calculatoare şi tehnologia informaţiei vor urma în primii trei ani cursurile din trunchiul comun specifice domeniului şi vor opta la sfârşitul anului III de studiu pentru unul din programele de studii Calculatoare şi Tehnologia informaţiei.
Studenţii admişi în domeniul de studiu Ingineria sistemelor vor urma cursurile specializării Automatică şi informatică aplicată, cu posibilitatea de a alege în anii III si IV de studiu mai multe discipline de Automatică sau de Informatică aplicată.
Absolvenţii studiilor universitare de licenţă ai Facultăţii de Automatică şi Calculatoare primesc Diplomă de Licenţă şi calificarea de Inginer în domeniul şi programul de studii absolvite.
Toţi candidaţii declaraţi admişi şi înmatriculaţi în anul I de studiu, care nu au domiciliul în municipiul Iaşi, vor avea asigurate locuri de cazare în căminele studenţeşti din campusul Tudor Vladimirescu în anul universitar 2024-2025. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau