Minerii de la Crucea au intrat în a șaptea zi de protest
Dimensiune font:
Minerii de la exploatarea de uraniu Crucea din judeţul Suceava continuă protestul şi după ce şi-au primit salariile restante pe ultimele două luni.
Ei spun că nu vor ieşi din subteran până când nu îşi vor recupera şi sumele pentru suplimentul alimentar de muncă în condiţii de radioactivitate, în valoare de 30 de lei pe zi. Şi s-au adunat mulţi bani, pentru că ajutorul nu a mai fost plătit de un an.
Este a şaptea zi de protest.
„Le-am propus, chiar dacă continuă protestul, să-l continue sub o formă mai uşoară, o oră la început de schimb sau să dea încă un termen pentru a rezolva, pentru că efectiv sunt nişte probleme tehnice legate de plata acestor diferenţe salariale. La Ministerul Energiei, beneficiarul nostru, Nuclearelectrica încearcă să rezolve problemele”, a spus directorul sucursalei Crucea a Companiei Naţionale a Uraniului, Vasile Chiruţă.
Oamenii şi-au primit salariile restante din ultimele două luni, dar spun că nu vor relua munca până nu le vor fi achitate şi sumele prevăzute în contractul colectiv de muncă pentru suplimentul alimentar antidot, în valoare de 30 de lei pe zi, bani care nu au mai fost plătiţi de un an de zile.
Mina de la Crucea – Botuşana este singura exploatare minieră de zăcăminte de uraniu din România, însă urmează să fie închisă în cadrul unui proces care va începe anul acesta şi ar trebui să se încheie peste 7 ani. Costurile estimate cu tot cu măsurile sociale pentru mineri se apropie de 250 de milioane de lei. Închiderea minei a fost decisă după ce s-a constatat că resursele de uraniu aproape s-au epuizat, iar exploatarea nu ar mai fi rentabilă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau