Ministrul de Interne cere lămuriri în cazul crimei de la Onești
Dimensiune font:
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, joi, că ancheta care se efectuează în cazul crimelor de la Oneşti va arăta exact modul în care s-a intervenit, adăugând că urmele de pe corpul uneia dintre victime erau de muniţie neletală.
„Vom vedea exact ce muniţie s-a utilizat, câte gloanţe muniţie letală au fost trase, câte cu muniţie neletală. Acele urme pe corpul uneia dintre victime erau urme de la muniţie neletală şi pot să vă spun doar atât – s-au tras două cartuşe, fiecare cartuş are în compoziţie 15 bile de cauciuc. Din anchetă va rezulta exact poziţia de tragere, unde era agresorul, criminalul, unde era victima”, a susţinut Bode.
Ministrul Bode a anunţat, miercuri, înlocuirea din funcţie a inspectorului şef al IPJ Bacău şi a adjunctului acestuia, precum şi a şefului Poliţiei Oneşti şi a adjunctului său, în urma dublei crime comise în acest oraş.
El a dispus şi sesizarea Parchetului pentru neglijenţă în serviciu referitoare la modul de intervenţie la acest caz, precum şi în legătură cu modul de soluţionare a plângerilor depuse anterior evenimentului.
Gheorghe Moroşan a sechestrat, luni, doi muncitori într-un apartament din Oneşti şi ulterior i-a înjunghiat. Atunci, forţele de ordine au intrat în apartament şi l-au împuşcat pe agresor.
Una dintre victime a fost declarată decedată la faţa locului, iar a doua a murit la spital. Agresorul a fost internat în spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Apartamentul în care s-au comis crimele fusese al agresorului, iar acum se afla în proprietatea Chimcomplex în urma unei executări silite.
Autorul dublei crime are patru condamnări la activ, în anii 1987, 1991, 1992 şi 2010, ultima fiind în Italia pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau