Motociclişti implicaţi în grave accidente. Unul dintre ei a decedat pe loc în coliziunea cu un cap de pod
Dimensiune font:
Seria evenimentelor de circulaţie cu urmări dintre cele mai nefaste a continuat şi la sfârşitul săptămânii trecute pe şoselele din Neamţ. În unul dintre nedoritele incident, victimă a fost un motociclist.
Pe data de 10 martie 2024, în jurul orei 17.00, poliţişti şi cadrele sanitare au fost solicitate să se deplaseze la Oniceni, anunţându-se că pe o stradă din localitate a avut loc un accident, implicat fiind conducătorul auto al unui vehicul cu două roţi, care era în stare foarte gravă.
„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din Oniceni, conducea o motocicletă, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune un cap de podeţ. Din nefericire, în urma evenimentului a rezultat decesul bărbatului“, a transmis Poliţia Neamţ.
În aceeaşi zi, dar în jurul orei 21.30, un accident în urma căruia are de suferit tot un motociclist a avut loc în comuna Ştefan cel Mare. În timp ce un localnic, în vârstă de 49 de ani, conducea un motociclu, a încercat să evite un grup de pietoni, căzând pe partea carosabilă. În urma impactului cu asfaltul, şoferul a suferit mai multe leziuni.
Patru persoane rănite, care au vârste de 19 şi 20 de ani, este bilanţul unui accident petrecut duminică, 10 martie, la Târgu Neamţ. În jurul orei 22.50, un conducător auto, în timp ce pleca de pe loc nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism, urmând o tamponare. Şoferul vinovat este cercetat pentru vătămare din culpă.
După cum se arată într-o statistică a Inspectoratului de Poliţie Neamţ, pe parcursul anului trecut s-au produs 642 de accidente de circulaţie (cu unul mai mult decât în 2022), acestea soldându-se cu 39 de persoane decedate (cu 13 mai puţine ca-n 2022). Au mai fost şi 124 de persoane rănite grav (plus 34) şi 717 rănite uşor (plus 9).
Cele mai multe incidente grave petrecute pe şoselele judeţului au avut drept cauză abaterile săvârşite de către pietoni (29 accidente), urmează cele ale bicicliştilor (18 accidente), neacordarea de prioritate vehiculelor (13 accidente), neacordarea de prioritate pietonilor (12 accidente) şi viteza neadaptată sau neregulamentară (11 accidente).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau