Naționalul ieșean merge la Festivalul Internațional al Artelor Scenice de la Chișinău
Dimensiune font:
Actorii vor prezenta piesa „Spune ceva, frate!”
O nouă invitație pentru Teatrul Național Iași, la unul dintre cele mai importante festivaluri de teatru din Republica Moldova. Pe 27 mai, spectacolul „Spune ceva, frate!”, proaspăt întors de la „Zilele Teatrului Matei Vișniec” de la Suceava, se va juca în cadrul Festivalul Internațional al Artelor Scenice BITEI, ediția a XIII-a, pe scena Teatrului Național „Eugène Ionesco”. Scenariul, coloana sonoră și regia producției Naționalului ieșean îi aparțin lui Ion Sapdaru, iar scenografia a fost creată de Cătălin Târziu. Pe scenă, actorii Dumitru Năstrușnicu, Doru Aftanasiu, Anne Marie Chertic. Asistent de regie este Francisc Bucur. „Povestea noastră are doi fii rătăcitori. Unul, ca cel din Evanghelia lui Luca, a plecat în Italia să «înmulțească talanții», iar al doilea s-a făcut actor. Fiecare din ei a trăit o viață tumultoasă… Și iată-i acum, în amurgul vieții, întorcându-se la casa părintească, aducând cu ei experiențe de viață, doldora de aventuri și păcate, nostalgii și regrete. (Re)bătătoresc cărări demult uitate spre sufletele lor, își amintesc istorii hazoase din copilăria și adolescența lor îndepărtată, își fac confesiuni pe care trebuiau să și le facă acum mulți, mulți ani… Și mereu o invocă pe Mama, duhul blând al casei părăsite… La un moment dat, copleșit de emoții, unul din frați face o confesiune. «Eu sunt la vârsta la care unele lucruri nu mai are rost să le fac. N-are rost să mai învăț o limbă, n-are rost să mai încerc o nouă iubire, n-are rost să mai conving pe cineva să facă ceva, n-are rost, n-are rost... O, fir-ar al dracu’ acest n-are rost . Sunt disperat... » Spune ceva, frate! este o drama a întârzierilor în viață …”, spune Ion Sapdaru.
Festivalul are loc în perioada 26 mai – 4 iunie și este organizat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, împreună cu Teatrul Național „Eugène Ionesco”, sub Înaltul Patronaj acordat de Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și de Guvernul Republicii Moldova, cu sprijinul Primăriei Municipiului Chișinău. Directorul Festivalului BITEI este regizorul Petru Vutcărău, director general al Teatrului Național „Eugène Ionesco” din Chișinău.
În acest an, Festivalul BITEI se va desfășura sub genericul inspirat de piesa „Omul cu valize” de Eugène Ionesco: „Chișinău – locul ideal pentru întâlniri!”.
Programul ediției a XIII-a a Festivalului BITEI va include reprezentările a douăzeci de companii de teatru, muzică și dans, cu spectacole pe scenă și în plein-air, din China, Coreea de Sud, Georgia, Japonia, Italia, Polonia, România, Spania, Ucraina și Republica Moldova.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau