Neamț: Un copil de doi ani a murit după ce a căzut într-un lighean cu apă. Poliția a deschis o anchetă
Dimensiune font:
Poliţia din Neamţ a deschis o anchetă cu privire la moartea unui copil de doi ani care a căzut într-un lighean cu apă.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi duminică după amiază, de către o femeie în vârstă de 53 de ani, din Gâdinţi, cu privire la faptul că nepotul acesteia, în vârstă de doi ani, a fost găsit într-un lighean cu apă.
„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului stabilind faptul că, în timp ce minorul se afla în curtea locuinţei, împreună cu mama şi bunica sa, în timp ce se juca, într-un moment de neatenţie, acesta ar fi căzut cu faţa într-un lighean cu apă. Atât mama acestuia cât şi un echipaj medical sosit la faţa locului au aplicat manevre de resuscitare, din nefericire fără efect, fiind declarat decesul minorului”, au afirmat poliţiştii.
În acest caz a fost deschis un dosar penal în cauză pentru ucidere din culpă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau