Noile tramvaie vor ajunge la Iași în următorii doi ani

Dimensiune font:

| 04-04-2024 21:37

 * oferta depusă de firma Bozankaya a fost de 168,25 milioane lei cu TVA* potrivit contractului, turcii vor trebui să livreze tramvaiele până cel târziu la data de 30 iunie 2026 * Iașul va avea, în final, 119 mijloace de transport electrice noi (50 de tramvaie şi 69 de autobuze), în valoare totală de aproximativ 150 de milioane de euro

În prezenţa primarului Mihai Chirica şi a reprezentanţilor companiei Bozankaya, Emrah Dal – vicepreşedinte şi Ulaş Beştepe – manager de proiect, la Iaşi a fost semnat joi contractul privind achiziţionarea de către Municipiul Iaşi a încă 18 tramvaie noi prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) - Componenta 10 „Fondul Local”. „Este un nou pas în modernizarea trnasportului de călători din municipiul Iași. Astăzi am parafat și am demarat efectiv un nou contract de achiziție pentru un număr de 18 tramvaie noi. Partenerul nostru, firma Bozankaya, vine alături de noi și dorește să ne furnizeze aceste tramvaie. Noi le-am exploatat timp de doi ani, știm foarte bine cum se comportă ele în trafic, cunoaștem toate metehnele și tot ceea ce ele au nevoie pentru a fi cât mai prezente alături de noi. Sunt bune, funcționează foarte bine, la fel ca și celelalte din lotul polonez, sperăm să le avem cât mai repede la Iași, pentru că ele reprezintă totodată și o formă de atractivitate pentru călători”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Primele tramvaie, până la finalul anului viitor

Șeful municipalității ieșene s-a declarat foarte mulțumit de modul în care tramvaiele produse de firma turcă se comportă în trafic. „Față de contractul trecut nu am decât cuvinte de mulțumire. S-au străduit, au venit, au înființat un centru de mentanenață permanentă la Iași, lucru care nu s-a întâmplat în celelalte orașe în care au livrat acest tip de tramvaie, asta și datorită faptului că ei doresc să convingă Europa că fac produse bune, de calitate”, a afirmat edilul.

Potrivit acestuia, cele 18 tramvaie contractate de municipiul Iași vor intra în producție anul viitor. „Anul acesta urmează să fie finalizată faza de proiectare, iar de la anul ele vor intra în producție și testare și sperăm ca până la sfârșitul anului viitor, cele mai multe dintre ele să fi ajuns deja la Iași”, a spus primarul, care a adăugat că cele 18 unități de transport vor completa celelalte 32 de tramvaie deja funcționale în oraș. „Toate aceste tramvaie noi se vor alătura celor 44 de autobuze noi și celorlalte 25 de autobuze electrice care vor veni de la firma turcă Anadolu. În felul acesta, Iașul va deveni unul din orașele cu cel mai mare parc electric nou din România”, a menţionat șeful municipalității.

El a mai spus că, graţie atragerii fondurilor europene prin Planul Național de Redresare și Rezliliență (PNRR) și a Programului Operaţional Regional (POR) al Uniunii Europene, Iașul va avea, în final, în total, 119 mijloace de transport electrice noi (50 de tramvaie şi 69 de autobuze), în valoare totală de aproximativ 744 de milioane de lei, respectiv circa 150 de milioane de euro. „Vom investi în continuare în programul de modernizare a transportului public şi de transformare a acestuia într-unul verde, modern, inteligent”, a afirmat edilul. „Pentru noi, acest proiect a fost deja demarat. Lucrărm deja la faza de proiectare și design, cu echipa de specialiști de la Iași. Într-un termen de 18 luni dorim să livrăm primele unități, Până acum, am mai livrat Municipiului Iași alte 16 unități de același tip, cărora le asigurăm și mentenanța în exploatare. Pentru acest nou lot de tramvaie plecăm de la experiența pe care deja am acumulat-o, încercând să folosim același tipuri de pieese, pentru a avea costuri de întreținere cât mai scăzute și pentru a asigura o mentenanță cât mai sigură”, a declarat Emrah Dal, vicepreședintele Bozankaya.

Potrivit acestuia, designul realizat pentru tramvaiele livrate municipiului Iașului este unul specific doar acestui oraș, specialiștii companiei acordând o mare importanță ca designul interior să fie unul cât mai confortabil și în conformitate cu cerințele beneficiarului.

Tramvaiele, echipate cu sistem de numărare a călătorilor

Cele 18 unități au o lungime de circa 22 de metri și o capacitate de transport totală de aproximativ 230 de locuri. Tramvaiele au podea joasă și sunt echipate cu instalație de aer condiționat, instalație de încălzire corespunzătoare pentru sezonul rece, sistem de numărare a călătorilor, instalație audio – video în interior, anunțuri vocale exterioare în stații, instalație pentru echipamentele de ticketing, etc.

După cum a declarat Cristian Stoica, directorul general al Companiei de Transport Public (CTP), noul lot de tramvaie va contribui la îmbunătățirea transportului public din municipiul Iași. „În acest moment, la Iași mai avem încă 70-80 de tramvaie rulate, pe care în viitor, cu ajutorul altor proiecte europene, sperăm să le reînnoim complet. Vreau să precizez că nici în Germania sau în alte țări dezvoltate din Europa nu există o flotă nouă în ceea ce privește tramvaiele care circulă în oraşe. Aceste tramvaie sunt înlocuite treptat, în timp, având în vedere costul ridicat al unui tramvai, care poate ajunge şi până la 2,5 milioane de euro. În ceea ce privește traseele pe care urmează să fie  interoduse aceste tramvaie noi, nu există o regulă, ele urmând să fie introduse treptat pe toate traseele”, a declarat Cristian Stoica.

Primul tramvai Bozankaya a fost pus în funcțiune la Iași în iunie 2022

Primul tramvai Bozankaya achiziționat de municipalitate prin intermediul fondurilor nerambursabile atrase de la Uniunea Europeană a fost pus în circulație în luna iunie 2022, odată cu inaugurarea oficială a punctului intermodal de transport de la Rond Țuțora și a noii linii din Zona Industrială.

Licitația pentru achiziția primelor 16 tramvaie Bozankaya a fost împărțită în trei loturi, corespunzătoare celor trei proiecte cu finanțare europeană care au inclus și lucrările de modernizare a liniilor de tramvai din municipiu.

Valoarea totală a achiziției celor 16 tramvaie a fost de 140.964.270 lei,

fără TVA (167.747.481,3 lei, cu TVA), respectiv circa 33,8 milioane de euro. Valoarea totală a celor trei proiecte a fost de 332.579.670,28 lei (aproximativ 67,2 milioane de euro). Lucrările de amenajare a punctului intermodal de transport de la Rond Țuțora au făcut parte din proiectul „Reabilitarea infrastructurii de tramvai în Municipiul Iași”, cu o valoare totală de 114.359.729,95 lei, și a presupus reabilitarea infrastructurii și a suprastructurii căii de rulare a tramvaielor pe trei tronsoane: Podu Roș – intersecție cu bulevardul Primăverii, Cinci Drumuri – strada Pădurii – strada

Nicoriță și respectiv bulevardul Virgil Săhleanu – intersecție cu bulevardul

Metalurgiei – rond Țuțora. Edi MACRI, Laura RADU

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:52

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
Comuna Timisesti, judetul Neamt  vinde prin licitatie publica terenuri: 2.340 mp. intravilanul  satului Dumbrava. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, cu sediul in sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt, telefon 0233/787.050, fax 0233/787.050, e-mail: timisesti@ nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata totala de 2.340 mp, avand carte funciara 52140 si numar cadastral 52140, identificat astfel: teren situat in intravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 512 mp si teren situat in extravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 1.828 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 12/11.03.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.04.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 15.04.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 16.04.2025, ora 11.00, la sediul Caminului Cultural Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de Contencios Administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/219.493, fax 0233/210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.03.2025.
Rutiera din Iași iese la stradă cu elicopterul!
08/04/2025 11:27

* in perioada 8 – 17 aprilie a.c., poliţiştii rutieri ieseni vor actiona, cu sprijinul unui echipaj din cadrul  Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I., astfel că traficul rutier va fi survo ...

În Iași, la Pașcani și Hârlău a fost lansat „Raftul cu bunătăți locale”
08/04/2025 11:13

* specialistii subliniază că sustinerea micilor producători trebuie să vină atat prin stiintă si inovatie, cat si prin implicarea retailerilor, prin crearea de spatii speciale dedicate produselor locale, ...

Iașul nu-i „o fundătură”!
08/04/2025 11:13

* administratorul unui site a scandalizat asociatiile civice pro-autostradă * „Acest personaj considera deunăzi in cadrul unui podcast că Moldova este o fundătură, avand o atitudine ofensatoare si xe ...

Lucrările la Podul de Flori de la Golăiești – Zagarancea, care va încheia A8, vor începe cu ceremonii pe ambele maluri ale Prutului
08/04/2025 10:45

Autoritătile au bătut palma pentru demararea lucrărilor la podul rutier peste Prut, care va uni localităţile Golăieşti (Romania) şi Zagarancea (Republica Moldova). Construcţia se numeşte „Podul ...

Percheziții în zeci de locații, printre care și cinci primării din Suceava și Botoșani. Sunt vizate contracte de achiziții SURSE
08/04/2025 10:20

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) – Serviciul teritorial Suceava efectuează perchezitii in 39 de locatii, cinci fiind primării din comunele Eminescu, Păltinis, Drăguseni, Ungure ...

Cozonacii din supermarket au până la 16 E-uri și zeci de grame de zahăr!
08/04/2025 10:14

* 100% din cozonacii cu nucă si cacao pentru Sărbătorile de Paste au in compozitie E-uri - aditivi alimentari * numărul acestora variază intre 1 si 16, cu precizarea că 10% din produse au in compozitie 16 ...

Un bărbat din Botoșani și-a pierdut viața în timp ce manevra un utilaj greu
08/04/2025 10:12

Un accident grav s-a produs in localitatea Viisoara Mică, judetul Botosani, unde un bărbat si-a pierdut viata in timp ce opera un utilaj greu. Un bărbat de 35 de ani a murit in cursul zilei de ieri, intr-un ...

Sterilizarea animalelor de companie. Beneficii esențiale și obligație legală
08/04/2025 10:06

Sterilizarea animalelor de companie nu este doar un gest de responsabilitate fată de necuvantătoarele care ne infrumusetează viata, ci si o obligatie legală. Pentru a aduce acest mesaj mai aproape de comuni ...

„Vom muri mai repede şi vom fi tot mai bolnavi”. Zeci de comune ar putea rămâne fără medic de familie!
08/04/2025 09:22

* in judetul Iasi, la această dată, autoritătile din patru comune nu reusesc să convingă vreun medic de familie să preia serviciile medicale locale * e vorba de Cucuteni, Hărmănesti, Horlesti si Răchit ...

O primărie din Iași, falimentată de deciza judecătorilor. Mașina primarului, confiscată
08/04/2025 09:20

* executorul judecătoresc a confiscat masinile Primăriei Băltati! * acesta a pus in aplicare o decizie a Curtii de Apel Iasi, care a stabilit că  primarul din Băltati a generat unei societăti comerci ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei