Nouă persoane, reținute după bătaia cu bâte și topoare din Botoșani. Conflictul, oprit de luptătorii SIAS
Dimensiune font:
Nouă persoane, cu vârste cuprinse între 24 şi 61 de ani, din judeţul Suceava, au fost reținute pentru 24 de ore, după ce sâmbătă au fost implicate într-o încăierare violentă în centrul orașului Botoșani, a anunțat poliția într-un comunicat de presă, citat de news.ro. Totul a plecat de la o șicanare în trafic, pe strada Primăverii din Botoșani, iar bărbații au ieșit din mașini și au început să se lovească reciproc cu topoare și bâte, cât și cu pumnii.
Pentru a opri violențele a fost nevoie de intervenția luptătorilor de la Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS). „Din cercetări, a reieşit faptul că la data de 24 februarie, în jurul orei 15.00, în timp ce se aflau pe strada Primăverii, din municipiul Botoşani, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, între aceştia a avut loc un conflict, în urma căruia au provocat scandal, s-au lovit reciproc şi au distrus bunuri care se aflau în zonă”, a transmis IPJ Botoșani.
În urma conflictului, opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, dar nu a fost necesară internarea. Unul dintre cei implicați a fost însă internat pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul violențelor. „Totodată, unul dintre tinerii implicaţi în evenimente a fost internat la o unitate spitalicească pentru a fi expertizat, în vederea stabilirii discernământului”, au precizat poliţiştii. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc scandalul, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi distrugere.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau