Doi bărbați din Iași au ajuns în fața magistraților, după ce au fost acuzați de către o prostituată că ar fi violat-o. La audieri, cei doi au susținut că nu au abuzat-o pe femeie. Unul dintre presupușii agresori a fost arestat preveniv.
Potrivit bzi.ro, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași i-au trimis în judecată pe Remus Adrian Hotin și Ionuț Petrică Popa, sub acuzațiile de complicitate la viol în formă continuată și, respectiv, viol în formă continuată.
Cei doi bărbați au fost trimiși în fața magistraților în urmă cu mai multe luni, dar procesul încă nu a început. Ionuț Petrică Popa se află în stare de arest preventiv, sub acuzația de viol în formă continuată (2 acte materiale), în timp ce Remus Adrian Hotin este în stare de libertate, pentru acuzația de complicitate la viol în formă continuată. Cea care a formulat plângere contra celor doi este Andreea L.
“În fapt, s-a reținut că, în noaptea de 25 spre 26 octombrie 2020, în intervalul orar 1:40 – 4:15, inculpații P.I.P. și R.A.H s-au prezentat la un imobil din zona Piața Unirii, din municipiul Iași, ca urmare a unor convorbiri telefonice cu două persoane de sex feminin ce practicau prostituția în acel imobil. Întrucât una dintre acestea s-a arătat deranjată de faptul că inculpatul P.I.P. se afla sub influența băuturilor alcoolice, acesta a devenit agresiv.
Astfel, inculpatul P.I.P. a întreținut cu persoana vătămată L.A. două raporturi sexuale normale prin constrângere fizică și morală, împotriva voinței acesteia, ajutat fiind și de inculpatul H.R.A., care l-a îndemnat pe acesta să își aleagă una dintre persoane, ținând-o pe cealaltă lângă el pentru a nu îi permite să intervină sau să alerteze organele de poliție în acest timp”, a susținut Dragoș Bordianu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
Sursa: Cancan.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau