Obosit de-atâtea înjurături şi scandal, a adormit pe preş, aşteptând poliţia

3somn

Dimensiune font:

| 16-07-2024 09:04

* în urma acelui „recital”, s-a ales cu o condamnare de patru ani şi două luni * e recidivist şi, de data asta, a fost judecat pentru nerespectarea ordinului de protecţie

Nelu H. (44 de ani) e cunoscut la el în sat, în Bălţaţi, drept un ins recalcitrant, mereu pus pe scandal, pe tâlhărit şi pe furat. La viaţa lui, a făcut şi ceva puşcărie, fiind liberat condiţionat pe 28 februarie 2023. Îi rămăseseră 135 de zile de executat.

Ajuns acasă, şi-a reluat vechile năravuri, fapt ce l-a determinat pe tatăl său să ceară emiterea unui ordin de protecţie, prin care să se dispună evacuarea lui Nelu din locuinţă pentru o perioadă de 12 luni. Magistraţii au fost de acord cu solicitarea bătrânului, actul emis de instanţă intrând în vigoare pe data de 16 ianuarie a.c. La proces, lui Nelu i s-a explicat cât se poate de clar, pe înţelesul unui absolvent a doar şapte clase, tot ceea ce presupune un ordin de protecţie.

Lui Nelu nu i-a păsat defel şi, după nici două luni, pe 9 martie, a revenit în casa părintească. Era deja beat la ora 9.00, altfel nu şi-ar fi motivat prezenţa prin aceea că a venit ca să dea mâncare la oi şi să cureţe ţarcul. Tatăl i-a spus să părăsească imediat gospodăria, că n-are ce căuta acolo, Nelu a refuzat şi s-a lăsat cu un apel la 112, prin care s-a solicitat prezenţa unui echipaj de poliţie. Resemnat şi epuizat de-atâta alcool, Nelu s-a culcat pe preşul din faţa uşii de acces în locuinţă şi a adormit buştean. Aşa l-au găsit agenţii, care l-au trezit cu greu, l-au dus la secţie şi i-au deschis dosar penal.

Speţa s-a judecat la Paşcani, verdictul dat la finele săptămânii trecute fiind destul de dur. Având în vedere trecutul infracţional al inculpatului şi zilele rămase neexecutate, magistraţii l-au condamnat la patru ani şi două luni de închisoare. Claudiu CONSTANTIN

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Primarul municipiului Iaşi avertizează că şcolile din oraş vor fi închise, iar circulaţia maşinilor va fi limitată, dacă vor fi căderi abundente de zăpadă
15/11/2024 20:28

 Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, susţine că, in cazul unor căderi masive de zăpadă in municipiu in această iarnă, nu vor fi repetate greşelile din trecut, ci se vor inchide şcolile şi ...

”Războiul pomilor de Crăciun”: Municipiul Suceava egalează recordul Brașovului / În Moldova va fi adus un molid de  29 de metri de la Ocolul Silvic Breaza
15/11/2024 12:51

Un molid, cu o inăltime de 29 de metri va ajunge la Suceava pentru a infrumuseta municipiul cu ocazia Crăciunului. Un brad cu aceeasi inăltime a fost anuntat si in Brasov, iar oficialii de aici anuntau că e ...

Încă o amânare în procesul fostului șef al CJ Vaslui, Dumitru Buzatu
15/11/2024 12:09

Magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au amanat vineri decizia privind o eventuală intoarcere la DNA a dosarului in care Dumitru Buzatu este acuzat de luare de mită. Un nou termen de judecată a ...

Iașul va avea, la SRU, un centru pentru tratarea marilor arşi
15/11/2024 08:59

* Centrul pentru tratarea marilor arşi şi a pacienţilor cu diferite grade de arsuri va fi dotat cu aparatură medicală de ultimă generatie, bloc operator şi toate spaţiile suport şi auxiliare necesare * ...

Primăria va monta și decora 22 de brazi mari în tot orașul
15/11/2024 08:56

* aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă va avea loc duminică, 1 decembrie, in jurul orei 17, in zona bradului de pe pietonalul Stefan cel Mare si Sfant, in fata sediului Prim ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2024 08:00

* pentru creştinii ortodocsi astăzi incepe Postul Crăciunului sau Postul Naşterii Mantuitorului, perioadă care se va incheia pe 24 decembrie * cele 40 de zile de post sunt mai usor de tinut fiindcă aproap ...

Specialiștii în oncologie din întreaga lume se întâlnesc la Iași
15/11/2024 08:00

* programul CONFER din acest an va reflecta progresele oncologice in oncologie medicală, chirurgie oncologică, radioterapie, biologie moleculară, hematologie, terapii paliative şi alte specialităţi implic ...

Consiliul de Administraţie al CNIR a aprobat lansarea licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia drumului expres Bacău-Piatra Neamţ
14/11/2024 19:53

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) a aprobat, joi, lansarea licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia drumului expres Bacău – Piatra Neamţ, o investiţi ...

Parc de un milion de euro la Moinești
14/11/2024 19:50

Municipiul Moinesti din judetul Bacău beneficiază de o nouă zonă de relaxare modernă si elegantă, gratie proiectului de reabilitare completă a Parcului Tei, o investitie care a depăsit un milion de euro ...

Costul real al educației în România
14/11/2024 14:42

Pentru multe familii din Romania, costurile educatiei reprezintă una dintre cele mai mari provocări financiare. De la primii pasi ai unui copil in grădinită pană la absolvirea universitătii, sumele pe c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei