Opt schelete umane descoperite la Popricani şi Horleşti
Dimensiune font:
Rămăşiţe ale opt combatanţi din Al Doilea Război Mondial au fost descoperite la Popricani şi Horleşti. Prin această zonă a fost linia frontului. Parchetul Militar a fost sesizat de autorităţile locale după ce în cele două localităţi au fost găsite proiectile de artilerie şi oase omeneşti. Persoanele care identifică obiecte sau materiale explozive, obiecte de tip militar, obiecte care pot servi la identificarea combatanţilor din Al Doilea Război Mondial, sunt sfătuite să sesizeze de îndată Parchetul Militar Iaşi sau Poliţia şi să nu atingă sau manevreze obiectele, muniţia, armamentul.
Parchetul Militar transmite că dispus începerea urmăririi penale pentru "ucidere din culpă", după ce a fost primită o sesizare conform căreia în Popricani două proiectile de artilerie şi oase omeneşti au fost identificate într-un şanţ pentru o canalizare.
Cei de la Parchetul Militar Iaşi au făcut cercetări la faţa locului, au făcut planşa foto şi a schiţei locului faptei, filmarea şi fotografierea, ridicarea de obiecte sau înscrisuri. Drept urmare, a fost constituită o echipă de cercetare criminalistică pentru cercetarea efectivă a locului faptei. „La faţa locului s-a deplasat echipa de cercetare criminalistică alcătuită din procuror militar criminalist, lucrători ISU, lucrători ai IPJ Iaşi - Biroul de Investigare Tehnico-Ştiinţifică a locului faptei. S-a procedat la ridicarea de obiecte relevante, muniţie, resturi osteologice. Locul faptei a fost plasat sub pază pe durata cercetării cu sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi. Cercetarea locului faptei a avut loc la 4 şi 5 iulie, pe parcursul acesteia fiind identificate într-o groapă comună resturi osteologice de la minim două persoane decedate, având asupra lor obiecte de tip militar şi schije. Cercetările vor continua în vederea stabilirii mecanismului concret de producere a decesului victimelor, datelor criminalistice şi altor date medico-legale ale victimelor, datelor de identificare, date privind operaţiunile militare din zonă”, spun cei de la Parchetul Militar.
O sesizare similară a fost primită după ce pe un câmp din Horleşti au fost descoperite mai multe proiectile de artilerie şi oase omeneşti. „La faţa locului s-a deplasat echipa de cercetare criminalistică alcătuită din procuror militar criminalist, lucrători ISU, lucrători ai IPJ Iaşi - Biroul de Investigare Tehnico-Ştiinţifică a locului faptei. S-a procedat la ridicarea de obiecte relevante, muniţie, resturi osteologice, asanarea de muniţia neexplodată, verificări suplimentare ale zonei prin săpături de explorare. Cercetarea locului faptei a avut loc în perioada 7-11 iulie, pe parcursul acesteia fiind identificate într-o groapă comună resturi osteologice de la minim 6 persoane decedate în condiţii de conflict militar, având asupra lor obiecte de tip militar- muniţie, plăcuţe de identificare, obiecte personale, armament individual, schije. Cercetările vor continua în vederea stabilirii mecanismului concret de producere a decesului victimelor, datelor criminalistice şi altor date medico-legale ale victimelor, datelor de identificare, date privind operaţiunile militare din zonă”, transmite Parchetul Militar. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau