Patronul echipei de fotbal FC Botoșani și-a anunțat candidatura la președinția Consiliului Județean
Dimensiune font:
Valeriu Iftime și-a anunțat, oficial, candidatura la șefia CJ Botoșani din partea Partidului Național Liberal.
El a fost prezent la întâlnirea liberalilor de la sediul din Modrogan, acolo unde s-a stabilit candidatura lui. De altfel, președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică și-a anunțat demisia iar interimar va fi Valeriu Iftime.
„În cadrul întâlnirii de astăzi ce a avut loc la Sediul Central al Partidului Național Liberal din Modrogan, domnul Valeriu Iftime și-a anunțat candidatura pentru președinția Consiliului Județean Botoșani din partea PNL.Așa cum am promis în conferința de presă și mai cu seamă respectând deciziile BPN al Partidului Național Liberal cu privire la candidatura pentru Consiliul Județean, țin să vă anunț că mă retrag din funcția de președinte al Filialei PNL Botoșani, urmând ca domnul Iftime care și-a asumat candidatura pentru CJ să devină președinte interimar al Filialei. Mult succes, Valeriu Iftime, în lupta pentru președinția Consiliului Județean Botoșani!”, a anunțat, luni, Costel Șoptică, pe pagina sa de Facebook.
Pe 10 februarie, PNL Botoșani anunța cooptarea lui Valeriu Iftime. Tot atunci, într-o conferință de presă, Iftime afirma că „am o putere foarte mare în PNL”.
Valeriu Iftime a preluat clubul FC Botoșani în anul 2004 de la administrația locală.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau