Pensionarii militari ieşeni vor primi bilete pentru tratament balnear şi de recuperare
Dimensiune font:
Pensionarii militari au fost incluşi în categoria celor care pot primi bilete de tratament balnear şi de recuperare decontate de casele de pensii sectoriale din subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi a Serviciului Român de Informaţii, după ce o hotărâre de Guvern ce vizează această măsură a fost publicată în Monitorul Oficial * atenţie, însă, pentru acordarea acestor bilete de tratament vor putea aplica pensionarii militari cu pensie de invaliditate, pentru limită de vârstă, pensionat anticipat sau cu pensie anticipată parţială
Prin HG nr. 998/2020, Guvernul a emis reglementări legate de stabilirea numărului de bilete de tratament balnear şi de recuperare care se acordă în sistemul pensiilor militare de stat, durata tratamentului balnear şi de recuperare, condiţiile şi modul de acordare, modalitatea de atribuire a biletelor către beneficiari, precum şi modul de decontare a acestora.
Astfel, bilete de tratament disponibile vor fi reprezentate de 5% din numărul pensionarilor aflaţi în plată la fiecare casă de pensii sectorială la data de 1 august a anului precedent. Conform HG, pensionarii militari care doresc să beneficieze de bilete de tratament balnear şi de recuperare pentru anul următor sau de decontarea acestora trebuie să înainteze cereri caselor de pensii sectoriale în evidenţa cărora se află, în perioada 10 septembrie - 20 noiembrie a anului în curs. Durata maximă a unui bilet de tratament balnear şi de recuperare este de 14 zile, iar tariful maxim pentru biletele de tratament este de până la 50% din câştigul salarial mediu brut utilizat din anul în care se acordă biletele. Biletele de tratament vor putea fi folosite în staţiunile turistice de interes naţional şi local, dar şi în staţiunile balneare şi balneoclimatice din ţară.
Încă o unitate medicală inclusă pe listă
În lista de instituţii în care se pot efectua tratamente ar urma să fie inclus şi Sanatoriul de balneofizioterapie şi recuperare medicală „Dr. Dimitrie Cantemir” Bălţăteşti din subordinea Ministerului Apărării Naţionale. Măsură nu îi va lua pe nepregătite pe şefii Casei Judeţene de Pensii Iaşi, obişnuiţi desele modificările ale prevderilor legale în acest sector de activitate. „Dacă ar fi să se aplice, nu cred că ar fi mai devreme de anul viitor, probabil în luna aprilie sau după”, spune Maria Andronache, directorul executiv al CJP Iaşi. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau