Percheziții la afaceriști din Neamț suspectați de evaziune și fals. Prejudiciul depășește un milion de euro

Dimensiune font:

| 15-11-2023 00:10

Mai multe percheziţii au fost făcute la afacerişti din Neamţ suspectați că au prejudiciat bugetul de stat cu peste un milion de euro, în urma unor tranzacţii cu piese auto neînregistrate în evidența contabilă

În dimineaţa zilei de 14 noiembrie 2023, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului Neamţ, au pus în aplicare patru mandate de percheziţie domiciliară, în două cauze privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv uz de fals şi fals în declaraţii.

Din cercetări s-a reţinut faptul că o firmă din Piatra Neamţ, cu obiect de activitate în domeniul valorificării componentelor provenite din dezmembrări auto, ar fi comercializat diverse piese fără înregistrarea acestora în evidenţa contabilă, astfel că prejudiciul cauzat bugetului statului a fost evaluat la 1.653.431 de lei.

„În perioada 01.01.2016 - 30.09.2022, reprezentaţii unei societăţi comerciale au desfăşurat activităţi comerciale prin intermediul unor firme de curierat. Sumele de bani provenite din activităţi au fost încasate în sistem ramburs în nume personal, cât şi în contul personal deţinut de administrator, veniturile obţinute nefiind înregistrate în evidenţele contabile“, a transmis Parchetul Neamţ.

În cea de-a doua cauză penală, suspect este patronul unei societăţi din municipiul Roman, cu obiect de activitate transport de persoane. Acesta nu ar fi consemnat în registrele contabilitate veniturile obţinute în urma depunerii la instituţia publică competentă a deconturilor privind obtinerea diferenţei de 50% din tariful de transport de pensionari.

Neregulile ar fi fost săvârşite de-a lungul a cinci ani, în perioada 1 ianuarie 2015 şi 31 decembrie 2019, timp în care au fost solicitată şi încasată necuvenit de la bugetul statului, prin intermediul Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, suma de 4.693.866 de lei. Cei doi suspecţi au fost duşi la Parchetul Neamţ, pentru audieri.

În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate documente financiar contabile ale societăţilor implicate, medii de stocare a datelor, telefoane mobile, laptop-uri, unităţi centrale de calculator şi dispozitive de stocare, cu privire la care există indicii că s-ar afla stocate informaţii de interes cu privire la soluţionarea cauzelor.

În total, paguba care ar fi fost creată de către cei doi afaceriști din Neamț este de aproximativ 6.350.000 de lei, adică 1.270.000 de euro şi urmează ca anchetatorii să dispună măsuri asiguratorii cu scopul recuperării acesteia. După audierea suspecţilor, este posibil ca procurorii să ceară magistraţilor arestarea preventivă a celor doi patroni.

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
Comuna Timisesti, judetul Neamt  vinde prin licitatie publica terenuri: 2.340 mp. intravilanul  satului Dumbrava. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, cu sediul in sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt, telefon 0233/787.050, fax 0233/787.050, e-mail: timisesti@ nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata totala de 2.340 mp, avand carte funciara 52140 si numar cadastral 52140, identificat astfel: teren situat in intravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 512 mp si teren situat in extravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 1.828 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 12/11.03.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.04.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 15.04.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 16.04.2025, ora 11.00, la sediul Caminului Cultural Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de Contencios Administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/219.493, fax 0233/210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.03.2025.
Peste 84.000 de ieșeni primesc pensia mărită
01/04/2025 22:39

* distribuirea ajutoarelor financiar destinate pensionarilor pentru sărbătorile pascale a inceput * in mod obisnuit, pensiile ajung in posesia seniorilor in perioada 1-13 aprilie, dar cei care primesc pensia ...

Gripa nu cedează!
01/04/2025 22:37

Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică si Control Boli Transmisibile din cadrul Directiei de Sănătate Publică Iasi a transmis ultimele date legate de bolile de sezon. Astfel, in săptămana 24 &ndash ...

Se redeschide traficul rutier pe Pietonalul Ștefan cel Mare!
01/04/2025 22:37

* organizatiile pentru protectia mediului au anuntat, pentru această dimineată, actiuni de protest, amenintand cu blocarea arterei rutiere si a acestului in Mitropolia Moldovei si Bucovinei * Primăria a soli ...

Bio sau doar scump? Ce mâncăm cu adevărat când cumpărăm „de la țărani” în Iași
01/04/2025 16:29

Ne hrănim cu speranta că mancarea venită „de la tară” e curată, naturală, neprocesată. Ne păcălim cu mirosul rosiilor din copilărie, dar realitatea e alta. Într-un oras sufocat de po ...

  Tricicletele electrice, pericol public în Iași. Livratorii fac legea pe trotuare și șosele
01/04/2025 16:06

Tricicletele electrice ale livratorilor de mancare au invadat trotuarele si soselele din Iasi, punand in pericol pietonii, soferii si vatmanii. Lipsa de reguli, presiunea comenzilor si indiferenta autoritătilo ...

175 de ani de Jandarmerie – istorie, echipamente și eroi la Palatul Culturii din Iași
01/04/2025 15:35

Pasii răsună diferit in sălile Palatului Culturii atunci cand timpul se lasă cuprins intre vitrine. Într-o lume in care istoria nu mai este doar o disciplină scolară, ci o poveste spusă in obiecte, ...

Nu e glumă! Un ieșean a sunat la 112 de peste 30.000 de ori în câteva luni!
01/04/2025 14:20

* in perioada 1 ianuarie 2024 – 1 martie 2025, peste 131.500 de apeluri la 112 preluate la nivelul judetului Iasi au fost abuzive, fiind efectuate de persoane care au făcut farse, au adresat injurii sau ...

Jean Claude Van Damme, reclamat la DIICOT Iași
01/04/2025 14:20

Pe masa DIICOT Iaşi s-ar afla unul dintre cele mai grele şi dificile dosare. Un celebru avocat anunţă că o posibilă reţea de trafic de minori şi trafic de persoane, patronată de Morel Bolea, scoate la ...

O singură medie de 10, la simularea Evaluării Naționale
01/04/2025 14:20

La Simularea Evaluării Naţionale organizată de Ministerul Educaţiei, in judeţul Iaşi s-au obţinut 66 de note de 10 la Matematică, 3 note de 10 la Limba romană. În tot judeţul a fost obţinută d ...

Impact devastator între o mașină și un TIR: un bărbat a murit în Suceava
01/04/2025 14:15

Un grav accident rutier s-a produs luni in localitatea Poiana Stampei, judetul Suceava, unde un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. Din păcate, soferul masinii a murit in urma impactului, au anuntat reprez ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei