Peste 1.500 de ieşeni au cumpărat bilete RATP prin SMS
Dimensiune font:
* noul serviciu oferit de regia de transport prinde din ce în ce mai mult la ieşeni
La aproape o lună după ce RATP a introdus serviciul „biletul cumpărat prin SMS, valabil o oră”, reprezentanţii regiei au contabilizat numărul ieşenilor care au apelat la această modalitate pentru achiziţia tichetelor de călătorie. „Din data de 10 decembrie, când RATP Iaşi a pus în vânzare bilete cu o călătorie şi abonamente pentru o zi prin intermediul SMS s-au cumpărat aproximativ 1.400 de bilete, dintre care 1.216 în luna decembrie 2012 şi 148 în 2013. Cât priveşte abonamentele pentru o zi, s-au vândut 187 în decembrie 2012 şi 17 în 2013”, spune Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al regiei.
Noua modalitate de achiziţionare a biletelor de călătorie a fost dezvoltată în colaborare cu firma Simplus din Bucureşti. Un bilet simplu costă 0,45 euro, iar abonamentul pe o zi 1,50 euro, cu TVA inclus. „Practic, sunt preţuri identice cu tarifele de la tonete, de 1,9 lei, respectiv 6 lei. Atât doar că utilizatorii au de plătit şi preţul unui SMS obişnuit”, mai spun reprezentanţii RATP. În cazul, biletului cu o călătorie, marele avantaj este că pentru 1,9 lei, ieşeanul poate călători o oră pe un singur traseu. Oficialii regiei recomandă ieşenilor achiziţionarea biletelor de călătorie înainte de urcarea în mijlocul de transport şi consultarea regulamentului publicat pe adresa de internet http://www.ratp-iasi.ro/sms1.html. (Tudor Damaschin)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau