Peste 100 de antreprenori ieşeni interesaţi de digitalizarea afacerilor
Dimensiune font:
* aceştia sunt interesaţi să-şi mute afacerile în mediul online, să construiască o campanie de marketing digital, să folosească rețelele sociale și Youtube pentru promovare
Antreprenorii din Iași au putut participa online, zilele trecute, la un eveniment ce promovează digitalizarea afacerilor pentru a învăța cum își pot muta total sau parțial afacerile în mediul online.
Tech Day Iași este un eveniment organizat de Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România, în parteneriat cu Google România și își propune să promoveze tehnologia și importanța digitalizării în rândul antreprenorilor din oraș. Evenimentul face parte din proiectul „DigiL@b-Laboratorul digital”, un program de formare pentru dezvoltarea competențelor digitale ce se adresează angajaților și antreprenorilor, dezvoltat în colaborare cu Google Atelierul Digital.
Programul instruiește participanții să creeze un profil online, să construiască o campanie de marketing digital sau să folosească rețelele sociale și Youtube pentru promovare.
În cadrul conferinței, peste 100 de antreprenori ieșeni au avut ocazia să asiste la o dezbatere și să primească răspunsuri relevante pe tema digitalizării în România, în prezența unor experți în acest domeniu: Ana Medeșan, Head of Digital Learning la Finnish Teacher Training Centre; Adrian Măniuțiu, Fondator Photomedia, actual EM360 Group; Ana Crețu, Head of Social Banking, BCR; Mădălin Dumitru, CEO Cyber Smart Defence și Florin Jianu, președinte Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. Panelul de specialiști a prezentat impactul transformării digitale asupra angajaţilor şi angajatorilor din România: simplificare, optimizare, eficientizare, a oferit soluții digitale pentru o mai bună administrare a companiei şi a angajaţilor, a identificat obstacolele digitalizării proceselor de business și a explicat atât oportunităţile generate de digitalizare, cât şi importanța luării unor măsuri restrictive împotriva ameninţărilor cibernetice.
Evenimentele Tech Day îsi propun să aducă împreună dezvoltatori, profesioniști și pasionați de aplicații și gadgeturi inovatoare care oferă soluții de digitalizare cu aplicare imediată, cu scopul de a ajuta la eficientizarea și creșterea performanțelor, atât la nivel managerial, cât și funcțional. Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau