Peste 350 de copii au beneficiat de programul de vară Vacanța (re)Creativă
Dimensiune font:
Ateneul Național din Iași în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, a organizat în perioada 15 iulie – 31 august 2024, programul de vară pentru copii Vacanța (re)Creativă, la Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească Iași.
Peste 350 de copii au beneficiat de acest program gratuit, bucurându-se de o varietate de cursuri interactive precum: Educație Financiară, Nutriție, Atelier de teatru cu păpuși, Fotografie cu Smartphone, Fashion, Teatru, Graphics Culture, Desen, Atelier de lectură, ZEN Generation, Origami, Modelaj în Argilă, Atelier despre Emoții. Cursurile au fost concepute din activități specifice etapelor de dezvoltare artistică, socială, psihologică, emoțională și cognitivă ale copiilor, fiind desfășurate pe două grupe de vârstă.
„Prin organizarea Vacanței (re)Creative, ne-am dorit să oferim copiilor noi experiențe în zona artistică, socială și emoțională. Considerăm că participarea la acest program a avut o serie de beneficii, sprijinindu-i pe cei mici să-și însușească noi modalități de exprimare și dezvoltare artistică și spirituală. Am propus o listă de cursuri interactive, pe care nu le găsim în programa școlară, în speranța că poate, unii vor descoperi pasiuni ascunse. Amintim de gratuitatea programului și sperăm să le putem oferi copiilor și pe viitor participarea la asemenea proiecte”, a declarat Gheorghiță Rusu-Persic, managerul interimar al Ateneului Național din Iași.
Teona SOARE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau