Peste 800 de locuri de muncă pentru şomerii ieşeni
Dimensiune font:
numărul locurilor de muncă disponibile la nivel de judeţ continuă să crească * veşti bune pentru cei cu studii superioare * construcţiile rămân principalul angajator * în Europa, culegătorii rămân la mare căutare
La Iaşi, piaţa muncii îşi continuă trendul ascendent din ultimele săptămâni, datele furnizate, miercuri, de AJOFM consemnând un nou record. Acum, la nivelul judeţului, sunt disponibile 815 posturi, faţă de 809, câte erau săptămâna trecută. Dintre acestea, 82 se adresează absolvenţilor de facultate. Astfel, cei cu studii superioare se pot angaja ca arhivist, consilier juridic, contabil, economist, expert achiziţii publice, ingineri (CCIA, confecţii textile, confecţii pentru tricotaje, constructor, de sistem în informatică, energetician, instalaţii, mecanic, reţele electroenergetice), manager proiect, medic veterinar, operator procesare imagine şi text, proiectant sisteme de securitate, programator, reprezentant tehnic sau specialist SIG/IT.
În continuare, destule oportunităţi şi pentru cei cu şcolarizare precară. În afara numeroaselor posturi din construcţii, necalificaţii îşi mai pot găsi de lucru ca agent de pază, ajutor bucătar, ajutor ospătar, ambalator manual, femeie de serviciu, în construcţii, îngrijitor clădiri, îngrijitor spaţii hoteliere, lucrători bucătărie, lucrător salubrizare căi publice, manipulant marfă sau portar.
Pe domenii de activitate, modificările nu sunt deloc spectaculoase. Construcţiile rămân, în continuare, principalul angajator. Aici sunt, în clipa de faţă, 343 locuri de muncă vacante. În afară de necalificaţii menţionaţi, mai e nevoie de betonişti, confecţioneri tâmplăruie aluminiu şi mase plastice, constructori de acoperişuri, constructori de structuri monolite, dulgheri, electricieni, faianţari, fierar betonişti, gipsari, instalatori, macaragii, maşinişti la maşini pentru terasamente, montatori placaje interioare şi exterioare, montatori pereţi şi plafoane din ghips carton, mozaicari, pavatori, şoferi autocamioane de mare tonaj, sudori, tâmplari, zidari şi zugravi.
HoReCa îşi păstrează un procentaj consistent în ce priveşte oferta de lucru. Acum sunt disponibile 121 posturi. Se caută, în continuare, bucătari, cameriste hotel, cofetari, ospătari, patiseri şi recepţioneri de hotel. În comerţ, ceva mai multe locuri de muncă decât în intervalul precedent (19/15), tot nimic în asigurări şi transporturi. Serviciile (altele decât cele deja menţionate) se menţin la acelaşi nivel ca şi săptămâna trecută, 140 locuri de muncă vacante. Confecţiile ating maximul din acest an, cu 64 posturi libere. E vorba de meserii precum confecţioner, asamblor articole din textile, prelucrător în industria textilă sau controlor calitate. Uşoară scădere în industrie (128/131), aceleaşi solicitări: electricieni, electricieni întreţinere şi reparaţii, electromecanici, fochişti, lăcătuşi, laminatori ţevi, operatori CNC, sudori şi strungari.
În agricultură, încă se mai fac angajări. Ceva posturi de lucrător calificat în culturi vegetale mixte, mecanic agricol, mecanic maşini agricole, pomicultor, tractorist şi viticultor.
Mai bine de jumătate dintre joburile disponibile în Europa sunt în agricultură
În ce priveşte locurile de muncă din străinătate înregistrate pe platforma EURES, mai bine de jumătate dintre ele sunt în agricultură. Belgienii au nevoie de 155 lucrători. În horticultură, la cultivarea căpşunilor, florilor sau legumelor. Din totalul de 146 posturi disponibile în Finlanda, 130 sunt la culesul căşunilor. În rest, ceva lucrători în bucătărie sau personal pentru curăţenie. Nemţii caută bucătari, educatoare, lucrători în bucătărie, muncitori calificaţi în constucţii pentru infrastructura de transport, ospătari şi măcelari. Cea mai diversificată ofertă vine din Norvegia. Scandinavii au disponibile 57 posturi (faţă de 30, săptămâna trecută), ei angajând bucătari, frizeri, instalatori, mecanici, montator calificat bucătărie şi amenajări interioare, operatori CNC, ospătari, sudori, tâmplari, tinichigii şi vopsitori auto. Alte noutăţi: cinci posturi de betonist în Estonia, un electrician, un îngrijitor animale şi trei măcelari în Slovenia. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau