Petrecere de Revelion cu munţi de gunoaie
Dimensiune font:
* curăţenia de după petrecerea de Revelion în aer liber a durat şase ore * angajaţii firmei de salubritate „Rosal” au umplut patru gunoiere cu pahare din plastic şi sticle de şampanie sau cioburi
Peste zece mii de suceveni au petrecut Revelionul în aer liber, asistând la spectacolul organizat de Primărie. Evenimentul a avut loc în parcarea Iulius Mall, iar pe scenă au urcat membri trupei Hara şi Pavel Stratan, precum şi numeroşi cântăreţi de muzică populară.
Publicul a devenit mai numeros aproape de miezul nopţii, când pe scenă a urcat interpreta de muzică populară Margareta Clipa. Atmosfera creată de artistă a fost pe placul sucevenilor care s-au prins în horă şi au dansat. Unii dintre cei aflaţi în public au venit la petrecere cu obiecte care făceau zgomot: fluiere, trompete şi talangă.
Numărătoarea inversă a fost făcută de primarul Ion Lungu, pentru al nouălea an consecutiv. „Înarmat” cu o sticlă de şampanie, Lungu a urcat pe scenă şi alături de Margareta Clipa le-a urat tuturor sucevenilor un sincer „La mulţi ani!”. Din acel moment şi în public au început să sară dopurile sticlelor de şampanie. Imediat a urmat focul de artificii, care a durat câteva minute.
Până aici a fost partea frumoasă a evenimentului, o parte care a durat de la ora 11.30 până la 24 şi 10 minute. După focul de artificii, sucevenii au început să se retragă din parcare în grupuri mari ceea ce a dus la blocarea sensului giratoriu de la Iulius Mall preţ de aproximativ o oră.
Petrecerea din parcarea Iulius Mall a continuat însă, doar că mulţi dintre petrecăreţii care au rămas, erau sub influenţa băuturilor alcoolice, iar vreo doi au ajuns în duba jandarmeriei.
În urma petrecăreţilor au rămas munţi de gunoaie. Astfel, angajaţilor firmei de salubritate Rosal le-a luat şase ore ca să facă curăţenie după cei care au petrecut noaptea dintre ani la spectacolul oferit de primărie. Adrian Niculescu, directorul firmei Rosal ne-a declarat că din parcare au fost strânse patru maşini de gunoi, ceea ce însumează 80 de metri cubi. „Am strâns cu 32 de angajaţi 80 de metri cubi de gunoi, la fel ca anul trecut. În mare parte sticle de şampanie şi pahare din plastic”, a spus Niculescu, explicând că tomberoanele amplasate în prealabil în parcare au rămas goale.
Oana Şlemco
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau