Poliția Capitalei anunță că deputații PSD AMENDAȚI au primit NOI AMENZI
Dimensiune font:
E incredibil, dar adevărat. Poliția Capitalei le-a aplicat noi amenzi deputaților PSD care au intrat fără măști într-o shaormerie din Capitală. Doi deputaţi PSD, Adrian Solomon şi Irinel Stativă, au fost amendaţi după un conflict cu poliţiştii chemaţi de personalul unui fast-food pentru că ce cei doi parlamentari au refuzat să poarte mască de protecţie. Solomon susţine că el şi colegul său nu au fost amendaţi, ci doar legitimaţi.
În urma analizării imaginilor video, polițiștii Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi i-au sancționat contravențional pe cei doi bărbați și cu amenzi în valoare totală de 4000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor care se aplică în starea de alertă pentru prevenirea și combaterea virusului Covid 19, anunță Poliția Capitalei.
Romanescu Ciprian, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, a anunțat că "În urma vizionării imaginilor de pe camerele de filmat, s-a constatat că cei doi deputați au intrat fără măști, astfel că au fost aplicate două noi amenzi. Valoarea totală e de 4.600 de lei. Cei doi au fost amendați de dimineață cu 2.600 de lei pentru că le-au adresat expresii jignitoare colegilor mei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau