Poluare în trei importante zone ale orașului
Dimensiune font:
* în cele 3 stații de monitorizare a aerului de pe raza municipiului Iași valorile orare ale indicatorului PM10 măsurat automat au depășit valoarea de 50 μg/m3 în intervalul 13 octombrie, ora 22 – 14 octombrie , ora 01 * maximele s-au înregistrat la ora 23 în stațiile Podu de Piatră și Decebal-Cantemir, cu valori cuprinse între 75,29 μg/m3, respectiv 116,56 μg/m3, în timp ce în stația Oancea maxima de 110,81 μg/m3 a fost întregistrată la ora 22
Calitatea aerului în județul Iași a suferit unele oscilații după incendiul de la Stația de tratare mecano-biologică a deșeurilor municipale de la Țuțora, declanșat în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 01.00. „Deși pe anumite intervale orare au fost înregistrate valori crescute la indicatorii particule în suspensie PM10 și PM2,5 automat, măsurătorile gravimetrice preliminare realizate de Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași pentru ziua de 13 octombrie sunt sub valoarea limită zilnică admisă de 50 μg/m3 la PM10 și sub limita anuală de 25 μg/m3 la PM2,5”, a transmis directorul executiv al APM Iași, ing Galea Temneanu.
PM10 și PM2.5 provin adesea din surse diferite de emisii și au compoziții chimice diferite. Emisiile rezultate din arderea benzinei, uleiului, motorinei sau lemnului produc o mare parte din poluarea cu PM2.5 a aerului exterior. PM10 include, de asemenea, praful de pe șantierele de construcții, gropile de gunoi și agricultură, poate apărea în urma incendiilor și a arderii periilor/deșeurilor, din surse industriale, din praful suflat de vânt pe terenurile deschise, din polen sau fragmente de bacterii.
Urmare a monitorizării calităţii aerului de către APM Iaşi prin intermediul rețelei de monitorizare a calității aerului din județ, s-a constatat că începând cu data de 13 octombrie, ora 18, în stațiile de monitorizare s-au înregistrat creșteri ale concentrațiilor medii orare la indicatorul PM10 automat.
Astfel, pe raza municipiului Iași, în toate cele 3 stații de monitorizare, - IS-1 Podu de Piatră, IS-2 Decebal Cantemir și IS-3 Oancea -, valorile orare ale indicatorului PM10 măsurat automat au depășit valoarea de 50 μg/m3 în intervalul 13 octombrie, ora 22 – 14 octombrie, ora 01; maximele s-au înregistrat la ora 23 în stațiile IS-1 și IS-2, cu valori cuprinse între 75,29 μg/m3, respectiv 116,56 μg/m3, în timp ce în IS-3 maxima de 110,81 μg/m3 a fost întregistrată la ora 22.
Pe aceleași intervale de timp s-a înregistrat și o creștere a concentrațiilor orare pentru PM2,5 automat în stațiile IS-1 (maxima 48,81 μg/m3) și IS-2 (maxima de 72,55 μg/m3) de pe municipiul Iași.
Începând cu 14 octombrie, ora 02, concentrațiile la cei doi indicatori au scăzut în orașul Iași la nivelul măsurat anterior evenimentului și se mențin și la această oră, la același valori.
Pentru stațiile din afara municipiului Iași, respectiv IS-4 Aroneanu, stația IS-5 Tomești și IS-6 Ungheni, valori orare crescute au fost doar în stația IS-5 Tomești pe data de 14 octombrie, interval orar 01-04, cu maxima înregistrată la ora 03, de 133,80 μg/m3 pentru PM10 și 98.54 μg/m3 pentru PM2,5 automat. „Concentrațiile mai mari înregistrate la indicatorii PM10 și PM2.5 s-au măsurat în condiții de calm atmosferic și direcție a vântului dinspre E-SE (date meteo din Rețeaua Locală de Monitorizare a Calității Aerului - RLMCA), în contexul manifestării incendiului. Precizăm că, din evaluarea preliminară a valorilor determinate gravimetric de către APM Iași la indicatorii PM10 și PM2,5, pentru data de 13.10.2024 s-au măsurat concentrații sub valoarea limită zilnică la stațiile IS-1, IS-2 și IS-5. Pentru ceilalți indicatori, valorile înregistrate n-au fost semnificativ mai mari față de cele din zilele anterioare”, precizează directorul executiv al APM Iași. Radu MARIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau