Porumbeii, cei mai tari hoţi din Iaşi
Dimensiune font:
Nu poate fi inculpat, nu i se poate deschide nici măcar dosar penal, deşi fură la greu. Tot ce prinde, puţine tonete scapă de „furia” lui. Asta pentru că Soficu nu operează cu mâna lui. A reuşit să dreseze o gaşcă de porumbei, înaripatele şparlesc pentru el. Fără vreo selecţie prealabilă.
Plicuri de zahăr ori de ness, ţigări la bucată, chiloţi de damă, gumă de mestecat, tot ce se poate înşfăcat.
Comercianţii chiar n-au ce face. Cum să reclami porumbelul „Mierlă”, cum să-l identifici, cum să dovedeşti că el ţi-a furat marfa de pe tarabă? Ori pe Georgică, cel specializat în ţigări la bucată. Recoltează cam un pachet în nici un sfert de oră. Alt înaripat, Pompilică, are o atracţie specială pentru zarzavaturi. Pătrunjel, mărar, leuştean, loboda încă nu s-a făcut, dar merg şi morcovii. Culmea curajului şi a forţei, a reuşit să înhaţe un cartof întreg. Mai mare şi mai greu ca el.
Mai e şi Aurora, e specialistă pe monezi, nu se uită la ălea din cupru, de cinci bani. Ălea de 10, doar când e în foame maximă. E atrasă de cele de 50. Pe care le confiscă instant, cu maximă naturaleţe. Lista continuă, sunt peste 20 de manglitori, dar ne oprim la Hassan. El e cu legumele. Vinete, cartofi, castraveţi, roşii, cât încape.
Porumbeii se strâng, seară de seară, îşi împart prada, Soficu ia partea leului, toţ sunt fericiţi. Mai puţin tarabagii, care trăiesc un stress continuu. Pentru că „prejudiciul nu poate fi recuperat”, după cum menţionează procurorii. Şi, ca să arestezi o pasăre, e chiar imposibil. Niciuna n-are cazier, nu s-a luat amprente, seamănă perfect între ele, judecătorul de cameră preliminară n-are cum fi de acord cu aşa ceva. Hoţii cu aripi şi pene strălucesc în continuare. Nu pot fi dovediţi. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau