Premieră - La Iași va fi lansată prima aplicație VR de suport în terapia copiilor cu autism
Dimensiune font:
Cu prilejul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului (2 aprilie), Asociația „Surâsul Albastru”, însoțitorul copiilor cu autism, a lansat un proiect inediat, realizat în parteneriat cu firma Centric și cu Facultatea de Psihologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Este vorba despre prima aplicație VR de recunoaștere facială a emoțiilor, intitulată „Terapeutul virtual”, suport în terapia copiilor cu autism. „Asociația se bucură nespus de mult de colaborarea cu această companie de IT și suntem onorați că putem fi primii beneficiarii ai aplicației de recunoaștere facială a emoțiilor, atât de necesară îmbunătățirii evoluție copiilor cu autism, cât și în activitatea terapeuților”, au spus oficialii ONG-ului.
Copiii cu tulburări din spectrul autist (TSA) se luptă adesea să recunoască emoțiile din expresiile faciale, făcând interacțiunile sociale mai dificile. În proiectul derulat cu Facultatea de Psihologie, compania și-a propus să creeze o aplicație de realitate virtuală pentru îmbunătățirea recunoașterii emoțiilor (față și postură) și pentru a monitoriza progresul copiilor cu autism în timpul terapiei. Utilizarea realității virtuale oferă copilului o experiență captivantă. Deși copilul primește instrucțiuni de la terapeut, aplicația înlocuiește metoda tradițională de învățare folosind
imagini și gesturi ale terapeutului cu un avatar virtual.
„Primul pas în a primi este să dăruiești și la aniversarea de 10 ani din 2020 am decis să implicăm și colegii din Iași în campania noastră de Crăciun. Am făcut un call for CSR projects și am primit 11 propuneri pe care să le susținem. Așa ne-am cunoscut cu cei de la Surâsul Albastru, pe care i-am și finanțat la începutul lunii decembrie. Am aflat atunci că ei sunt una din asociațiile ieșene care în ultimii șapte ani a oferit peste 36.000 de ore de terapie pentru peste 300 de copii cu vârste între 2 și 12 ani diagnosticați cu tulburări ale spectrului autist”, au precizat membrii echipei de IT. Potrivit studiilor, unul din 54 de copiii sunt diagnosticați cu tulburare din spectrul autist, iar studiile din Asia și America de Nord au identificat o prevalență a tulburării de spectru autist între 1% și 2% din populație. Cu toate acestea, dacă sunt diagnosticați corect și la timp, 13% din copii nu se mai încadrează în criteriile specifice unei tulburări de spectru autist după un timp sau după o perioadă de terapie. „Asta ne-a motivat ca la începutul primăverii să creștem această colaborare și să alăturăm eforturilor celor de la Surâsul Albastru know how-ul nostru tehnic. Am decis
atunci să finalizăm cu ajutorul lor și a terapeuților lor un proiect de cercetare început alături de Facultatea de Psihologie. Mai precis, le-am donat posibilitatea de utilizare a unei aplicații dezvoltate în cadrul departamentului nostru de XR – ”Terapeutul Virtual” –
pentru a-i ajuta în orele de terapie ale copiilor cu tulburări ale spectrului autist”, au continuat IT-iștii. Potrivit spuselor lor, parteneriatul cu Asociația „Surâsul Albastru” reprezintă un pas în plus în eforturile de recuperare a copiilor cu TSA și o mână de ajutor întinsă terapeuților și părinților. „Pe viitor, credem că tot mai multe asociații vor opta pentru soluții inovatoare de terapie. Având una din cele mai mari echipe de XR din România, putem spune că luăm în serios investiția în inovație și credem cu tărie în acest domeniu și în rolul său în evoluția tehnologică”, sunt convinși cei din echipa care a lucrat la aplicație.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau