Prescripţia scapă un hoţ de biciclete de o nouă condamnare
Dimensiune font:
* individul fusese inculpat pentru „lovire sau alte violenţe” şi „violare de domiciliu” * a năvălit, împreună cu fratele său, în ograda unui consătean, l-au dezarmat şi l-au bătut cu propria furcă * infractorul se află în puşcărie doar pe motiv de furtişaguri
Practica juridică e total neunitară, că legislaţia e deseori absurdă, iar pedepsele nu sunt deloc proporţionale cu faptele comise. Un adevăr bineştiut şi cel mai recent exemplu în acest sens e dat de situaţia lui Constantin Lăcătuşu din Mogeşeşti, Iaşi. Tânărul se află încarcerat în Penitenciarul Vaslui, unde ispăşeşte o pedeapsă de doi ani şi două luni, condamnare primită în vara anului trecut, în urma unei serii de mici hoţii.
Mai exact, Lăcătuşu s-a specializat în furtul de biciclete din curţile consătenilor. N-a iertat nimic, de la cele profesionale până la cele pentru copii, din ălea cu roţi ajutătoare şi vopsite în culori ţipătoare. Patru asemenea fapte, în perioada spetembrie 2021 - februarie 2022, prejudiciu recuperat în bună parte. Pentru aceste găinării, el a fost taxat cu cea mai mare severitate, pentru că, de regulă, în cazul furturilor se dau pedepse cu suspendare...
Nu la fel au stat lucrurile şi într-un caz ce se puta lăsa cu moarte de om, protagonistul principal fiind acelaşi Constantin Lăcătuşu. E vorba de întâmplarea din seara de 29 martie 2016. Viitorul hoţ de biciclete venea de la cârciumă împreună cu fratele său, Florin. Erau gălăgioşi şi umblau cam în zig-zag pe drumul principal din sat, au ajuns în dreptul gospodăriei lui Costache H., cântând zgomotos şi rostind măscări.
Săteanul, care trebăluia prin curte, ajutat fiind de soţie, a făcut imprudenţa să le atragă atenţia. Fraţii au luat-o ca pe un afront, au forţat poarta şi au năvălit furioşi, i-au smuls gospodarului furca din mână şi s-au apucat să bată la el, ca la fasole. Cum nu puteau să lovească doi cu o singură furcă, Florin a rupt o scândură din gard, cu care „a îndreptat şalele” lui Costache. Norocul acestuia din urmă a fost că un vecin a văzut începutul de măcel, s-a înarmat cu un par şi s-a dus la faţa locului. Fraţii au lăsat jos furca şi scândura, au sărit gardul şi au luat-o la fugă.
Scăpată de la o moarte violentă, victima a stat aproape trei luni în spital, a fost deschis dosar penal pentru „lovire sau alte violenţe” şi „violare de domiciliu”, dar ancheta a trenat incredibil de mult. Rechizitoriul a ajuns în instanţă abia în septembrie 2020 şi, la finele celui de-al 22-lea termen de judecată, cel de joi, 23 ianuarie a.c., magistraţii au decis încetarea procesuluil. Ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Claudiu CONSTANTIN
Citește și Un zugrav puţin şcolit, hacker dovedit
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau