Primăria Piatra Neamţ cere ieftinirea apei potabile
Dimensiune font:
Municipalitatea pietreană a trimis ieri, adrese oficiale către Compania Judeţeană Apa Serv şi Consiliul Judeţean, prin care solicită reducerea cu 20% a preţului la apă şi canalizare. „Având în vedere nivelul actual al preţului apei potabile, în urma sesizărilor primite de la populaţie în acest sens, am solicitat micşorarea tarifului. Sincer să fiu, am preluat această idee de la contracandidatul meu la primărie la alegerile locale, care a propus acest lucru în programul său. Dacă un om, chiar dacă este adversar politic, propune nişte lucruri bune, noi putem să le preluăm şi le înaintăm celor care pot finaliza aceste propuneri”, a declarat primarul Gheorghe Ştefan.
La acest moment, populaţia plăteşte, cu TVA inclus, 3,89 lei/mc apă potabilă şi 3,33 lei/ mc canalizare, preţurile fiind printre cele mai mari din ţară.
Ingrid Ciofoaia
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau