Primăria pregăteşte lista cu ieșenii bun-platnici
Dimensiune font:
Lista se va publica trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare şi cuprinde contribuabilii persoane juridice care au declarat şi achitat integral obligaţiile fiscale principale la scadenţă, al căror plafon este egal sau mai mare de 5.000 lei
Conform ultimelor reguli în materie, Primăria Iași are obligația de a prezenta trimestrial, pe propria pagina de internet, lista datornicilor persoane fizice şi juridice care înregistrează restanţe la bugetul local, precum şi valoarea datoriilor la taxe şi impozite locale. Mai nou, însă, reprezentanţii Fiscului local propun mediatizarea prin publicarea pe pagina de internet proprie a Primăriei Iaşi a contribuabililor persoane juridice care și-au declarat și achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și care nu figurează în evidenţa fiscală cu obligații bugetare restante la bugetul local la data publicării respectivei liste. „La întocmirea listei se au în vedere informaţiile referitoare la obligaţiile bugetare înregistrate în evidenţa fiscală a contribuabililor persoane juridice existente la nivelul organului fiscal. Lista se publică trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare şi cuprinde contribuabilii persoane juridice care au declarat şi achitat integral obligaţiile fiscale principale la scadenţă, al căror plafon este egal sau mai mare de 5.000 lei”, spun reprezentanţii Direcţiei Generale Economice şi Finanţe Publice Locale.
Când se publică
Pentru primul trimestru din an, lista se publică până în ultima zi a lunii aprilie şi cuprinde contribuabilii persoane juridice care au achitat în termen obligaţiile fiscale scadente în perioada 1 ianuarie - 31 martie. Următoarea reactualizare se face până în ultima zi a lunii iulie şi cuprinde firmele care şi-au onorat obligaţiile fiscale în perioada 1 ianuarie - 30 iunie. Ultimele două liste vor fi publicate în octombrie şi ianuarie 2023, cu referire la perioadele 1 ianuarie - 30 septembrie, respectiv 1 ianuarie - 31 decembrie 2022. Obligaţiile fiscale principale de plată către bugetul local sunt impozit sau taxa pe clădiri, impozit sau taxa pe teren, impozit pe mijloacele de transport şi taxele pentru folosinţă. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau