Protest în fața liceului din localitatea Marginea, din județul Suceava. Elevii vor să învețe în clase
Dimensiune font:
Zeci de părinţi și profesori au protestat în faţa Liceului Tehnologic "Vasile Gherasim" din Marginea, în judeţul Suceva. Aceștia au cerut ca prezența fizică a elevilor la școală să nu fie condiționată de procentul de vaccinare a personalului școlii.
Profesorii susțin că decizia ministerului a fost anunțată prea târziu.
Potrivit directorului liceului, sunt şapte cadre didactice care au certificat verde, iar alte trei au trecut prin boală, însă cu mai mult de șase luni în urmă.
Mai sunt colegi care vor să se vaccineze, dar sunt răciţi sau bolnavi, au amânat vaccinarea, susține acesta.
Potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean Suceava, rata de vaccinare în rândul cadrelor didactice de la liceul din Marginea este de 47%.
Incidența COVID în localitate era ieri de 0,75 la mie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau