Reset solicită anularea pelerinajului la moaștele Sfintei Parascheva
Dimensiune font:
* Grupul civic Reset din Iași a publicat ieri o scrisoare deschisă, adresată primarului Mihai Chirica, prefectului Marian Grigoraș și IPS Teofan * acesta solicită anularea Sărbătorilor Iașului în contextul situației grave în care ne aflăm din punct de vedere al creșterii ratei de infectare cu COVID-19 * „Virusul nu alege, însă medicii din unitățile de terapie intensivă sunt deja nevoiți să aleagă pe cine să salveze”, spun aceștia
Cei de la Asociația Reset fac apel la politicieni și cei responsabili să anuleze Sărbătorile Iașului. Aceștia spun că înțeleg importanța spirituală a evenimentului însă această adunare ar genera o explozie de cazuri COVID, în condițiile în care și așa situația din spitale este extrem de grea. „În ultima săptămână, România a înregistrat cifre record de infectări de la începutul pandemiei, peste 10.000 în fiecare zi, și peste 1.200 de decese. Astăzi, 4 octombrie, județul Iași a atins rata de incidență de 5,93 de cazuri la mia de locuitori, cifră aproape dublă față de rata înregistrată acum 7 zile. Curtea Spitalului de Boli Infecțioase este plină de ambulanțe, iar medicii sunt nevoiți să aleagă pe cine să salveze, cum se întâmpla în Italia, anul trecut. După incendiul de la Constanța, medicii au ordin să reducă oxigenarea pacienților la 10l/h pentru ca instalația electrică să nu cedeze. Această presiune este insuficientă, așa că asistentele au mărit presiunea la 20l/h, pe riscul lor. Medicii descriu situația în termeni de iadul pe pământ. Azi, am adresat o scrisoare deschisă primarului Mihai Chirica, prefectului Marian Grigoraș și IPS Teofan, prin care am solicitat anularea Sărbătorilor Iașului, sau cel puțin a evenimentelor care presupun adunări mari de oameni, cel mai important fiind pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva”, au precizat reprezentanții Reset într-o postare pe pagina de socializare.
Aceștia au precizat, totodată, că deși înțeleg importanța acestei sărbători religioase și capitalul de popularitate pe care îl aduce orașului, organizarea unui pelerinaj cu zeci de mii de pelerini și deplasări masive de oameni din localități și zone cu rate de incidență foarte mari ar putea genera o (nouă) explozie de cazuri, în condițiile în care sistemul sanitar se află în pragul colapsului. „Față de anul trecut, când s-a limitat accesul pelerinilor la cei cu domiciliul în Iași, situația pandemică nu era nici pe departe pe atât de gravă cum este acum. Cu toate acestea, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a anunțat acum câteva zile că nici nu vrea să audă de vreo restricție. Facem apel la fiecare decident, în calitate de lider comunitar, politic și spiritual, să își asume o asemenea decizie grea, nepopulară, dar benefică și necesară într-o situație cu adevărat dramatică. Virusul nu alege, însă medicii din unitățile de terapie intensivă sunt deja nevoiți să aleagă pe cine să salveze”, au mai transmis cei de la Reset. Oana POPA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau