Restaurarea mormântului lui Nicolae Gane
Dimensiune font:
Ateneul Național din Iași anunță începutul celei de-a doua ediții a Proiectului „Cimitirul Eternitatea – Monument istoric | Muzeu în aer liber”. Primul obiectiv restaurat în acest an este mormântul monument istoric al lui Nicolae Gane.
„După cum am promis, continuăm proiectul demarat anul trecut de a readuce într-o stare de normalitate locurile de odihnă veșnică ale unor personalități din trecutul istoric al țării, aflate în Cimitirul Eternitatea.” a declarat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului ieșean.
Primul obiectiv restaurat în acest an este cel al lui Nicolae Gane, scriitor, om politic, și membru al Academiei Române.
Ceremonia de resfințire a monumentului va avea loc sâmbătă, 25 iunie 2022, de la ora 10, în Cimitirul Eternitatea. Serviciul religios va fi oficiat de un sobor de preoți, iar răspunsurile vor fi oferite de Corul Marii Uniri.
Mormântul – monument istoric a fost restaurat de Ateneul Național din Iași, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași și al Direcției Județene pentru Cultură Iași. Proiectul a fost finanțat de Asociația „Fălticeni Cultural”, al cărei președinte este părintele Liviu Mihăilă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau