Românii de pretutindeni se adună la Iași
Dimensiune font:
Deputatul în Parlamentul European, Eugen Tomac, organizează, în data de 23 ianuarie, cu prilejul aniversării a 165 de ani de la Mica Unire, cea de-a doua ediție a Convenției Românilor de Pretutindeni.
Evenimentul se va desfășura la Iași, capitala Unirii, și va reuni lideri ai comunităților românești din întreaga lume, reprezentanți ai mediului academic, jurnaliști, lideri politici și reprezentanți ai statului român.
Convenția Românilor de Pretutindeni se află la cea de-a doua ediție, prima desfășurându-se în anul 2020, la Parlamentul României. Evenimentul își propune să reunească români de pretutindeni, creând cadrul necesar pentru dialog și colaborare.
Discuțiile vor fi axate în jurul unor teme de interes pentru românii din vecinătate și din Diaspora, printre care „România și R. Moldova, împreună în Uniunea Europeană”, „Reprezentarea românilor de peste hotare în Parlamentul României. O lege care trebuie modificată”, “Războiul din Ucraina și consecințele lui asupra comunității românești din acest stat”, “Unitate și identitate pentru o Românie euro-atlantică”.
Convenția Românilor de Pretutindeni, ediția a II-a, va avea loc la data de 23 ianuarie 2024, la Hotel Unirea, începând cu ora 11:00.
Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau