S-a năruit topul celor mai bine plătiţi ieşeni
Dimensiune font:
Cea mai mare leafă în oraş, conform statisticilor CJP Iaşi, este acum de 19.000 de euro, iar pe locul zece se află un ieşean plătit cu 13.800 euro, sume brute * anul trecut, cel mai bine plătit era un ieşeni care încasa 30.000 de euro, în vreme ce ocupantul locului zece avea în jur de 22.000 de euro brut
Conform ultimelor date oficiale, ieșenii au ajuns să ridice un salariu mult mai bun față de alte zone și chiar peste media pe întreaga Românie. O statistică recentă publicată de Institutul Naţional de Statistică indică faptul că, la nivelul lunii mai 2023, media salarială pe țară a fost de 4.543 lei, bani în mână, aferenţi unui brut de 7.229 lei. Ieşenii se apropie de această valoare întrucât, conform Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Iaşi, în luna mai 2023, câștigul salarial mediu nominal brut în județul Iași a fost de 6.917 lei (+9,7% față de luna mai 2022), iar cel mediu net de 4.395 lei (+11,5% față de luna mai 2022). Comparativ cu luna anterioară, respectiv aprilie 2023, s-a înregistrat o creștere a câștigului net (0,3%), dar şi o scădere a celui brut (-0,6%). Față de media pe țară, câștigul salarial mediu net din județul Iași, realizat în luna mai 2023, a fost mai mic cu doar 3,3%. De menţionat că efectivul de salariați din județul Iași la data de 31.05.2023, a fost de 192997 persoane, în creștere cu +4174 persoane (+2,2%) față de luna corespunzătoare din anul 2022 și în creștere cu 451 de persoane comparativ cu sfârșitul lunii aprilie 2023.
Totuşi, în Iaşi, există angajaţi ale căror venituri lunare ating cote astronomice. Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Iaşi au întocmit un top al primelor 10 salarii, locul întâi fiind ocupat de un ieşean care ridică lunar
95.463 lei brut (19.000 de euro), cu mult peste liderul unui top alcătuit în urmă cu trei ani, când liderul acestui top avea doar 65.394 lei. De notat şi faptul că, la finele anului trecut, cel mai mare salariu în Iaşi era de 147.218 lei, adică aproape 30.000 de euro, tot brut, şi că până la locul X nu apăreau valori mai mici de 107.542 lei brut (22.000 euro).
Pe locul doi în ierarhia valabilă la nivelul lunii iunie 2023, la „un vârf de unghie” distanţă, se situează un ieşean cu un venit lunar de 94.976 lei brut, poziţiile următoarele contabilizând lefuri de 92.371 lei, respectiv 81.288 lei. Locurile cinci şi şase au venituri lunare mai mici, 80.166 lei, respectiv 76.825 lei, iar locurile VII-X au lefuri de 76.302 lei şi care coboară spre 69.231 lei.
Majoritatea sunt IT-işti
Evident, oficialii CJP Iaşi nu pot oferi informaţii de acest gen şi nici identităţile ieşenilor privilegeaţi. Însă un lucru este sigur: niciunul dintre cei care încasează salariile amintite nu lucrează în sectorul bugetar. „99% dintre cei menţionaţi în top lucrează în zona IT”, spun oficialii CJP Iaşi. În trecut, în top apăreau salariaţi care activau în zona de brokeraj, la firme de consultanţă sau care se ocupă cu furnizarea de energie electrică. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau