Şase ani de puşcărie, după ce a furat cădelniţa din biserică

biserica-site

Dimensiune font:

| 26-05-2021 09:57

* iniţial, Tribunalul Iaşi îl condamnase la doar doi ani şi zece luni pentru o spargere auto şi  un furt de card bancar de pe care a scos 5.000 lei  * procurorii au contestat sentinţa şi au avut câştig de cauză * răufăcătorul mai avea la activ o spargere de locuinţă, din care a plecat cu o maşină de spălat, dar şi o tâlhărie

Eduard Vasile Doroftei (21 de ani) din Târgu Frumos a ajuns în închisoare anul trecut, după ce, împreună cu alţi trei tineri, dintre care un minor, au spart o utilitară şi au sustras de acolo un portofel în care se aflau 39 lei, mai multe carduri de farmacie şi un card bancar emis de Banca Transilvania. Proprietara avusese proasta inspiraţie de a nota codul pin pe o hârtiuţă lăsată imprudent în portofel. Prin zece retrageri succesive, băieţii au scos de la bancomat suma de 5.000 lei pe care i-au împărţit frăţeşte. Fapta a avut loc în noaptea de 19 spre 20 septembrie 2018, a doua zi păgubita a făcut sesizare, iar poliţiştii au început investigaţiile. Ancheta a mers anevoios, identificarea şi prinderea spărgătorilor producându-se abia la începutul anului trecut.

Între timp, Doroftei şi-a continuat activitatea infracţională. În noaptea de Crăciun a anului 2019, a sărit gardul gospodăriei unui anume Dumitru I. şi a sustras de pe terasa locuinţei o maşină de spălat marca Heineer. O săptămână mai târziu, pe 2 ianuarie 2020, în jurul orei 18.00, pe când hoinărea fără vreo ţintă anume, Doroftei a observat o tânără care scotea bani de la bancomatul Băncii Transilvania din localitate. A urmărit-o şi a atacat-o pe esplanadă, smulgându-i geanta. Înăuntru era un telefon mobil şi 1.300 lei.

Ultima lovitură a dat-o în seara de 5 ianuarie. A forţat uşa de acces de la o biserică, a pătruns în lăcaşul de cult şi a plecat de-acolo cu cadelniţa, câteva icoane, mărunţişul din cutia milei şi alte obiecte bisericeşti. Prejudiciul estimat, aproximativ 5.500 lei.

L-a bătut Dumnezeu. După două zile, poliţiştii l-au identificat drept co-autor al spargerii utilitarei, l-au reţinut şi au trimis dosarul mai departe. Procurorii au întocmit rapid rechizitoriul, iar Tribunalul Iaşi l-a condamnat, în data de 16 iulie 2020, la doi ani şi 10 luni cu executare.

La scurtă vreme, au ieşit la iveală şi celelalte fapte ale lui Doroftei, astfel încât procurorii au făcut apel. Procesul s-a desfăşurat la Judecătoria Iaşi şi, prin pronunţarea de vinerea trecută, magistraţii au corectat sentinţa iniţială. Doroftei s-a ales cu o pedeapsă de cinci ani, şapte luni şi 20 de zile în regim de detenţie. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:12

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Festivalul Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie ”Toamnă la Voroneț”
08/11/2024 11:16

Festivalul International de Film, Diaporamă si Fotografie ”Toamnă la Voronet” se desfăsoară in acest final de săptămană la Gura Humorului. Editia cu numărul 44 isi propune să promoveze cre ...

UN HUB MEDICAL ROPHARMA SE DEZVOLTĂ ÎN BUCȘINESCU
08/11/2024 09:48

UN HUB MEDICAL ROPHARMA SE DEZVOLTĂ ÎN BUCSINESCU * Un proiect de exceptie realizat in parteneriat exclusiv cu SOLUTII IMOBILIARE ce ofera spatii dedicate serviciilor medicale in sco ...

AEROSTAR Bacău a pus Iașul pe harta mentenanței aeronautice mondiale!
08/11/2024 09:34

* milioane de pasageri călătoresc astăzi in sigurantă prin grija specialistilor de la AEROSTAR, acestia reusind performanta de a reda, in conditii excelente de exploatare, 100 de aeronave deservite in hanga ...

Alertă la Iași: Indicele general de calitate a aerului, de la Rău la Foarte rău
08/11/2024 09:06

 * in toate statiile de monitorizare a calitătii aerului din judetul Iasi s-au inregistrat concentratii crescute ale poluatilor PM10 si PM2,5 * maximele au fost  intre orele 19 si 21 ale zilei de mie ...

De ce divorțează  ieșenii? Psihologii vorbesc despre un adevărat fenomen
08/11/2024 09:04

Numărul divorturilor in judetul Iasi este, in fiecare an, unul ridicat. De cele mai multe ori, peste o mie de cupluri aleg să se despartă in fiecare an, arată cifrele prezentate Institutul National de Stati ...

Iașul, printre cele mai curate orașe din România
08/11/2024 09:03

Iasul este considerat unul dintre cele mai curate orase din Romania, iar cu acest lucru se mandreste si municipalitatea. Conform unui top realizat de un site de specialitate, pe baza voturilor acordate de roman ...

Frigul umple spitalele ieșene cu „cazuri sociale”
08/11/2024 09:02

* un bătran din Tansa a fost găsit in casă in şoc hipotermic * cel mai dramatic caz este insă cel al unui bărbat de 43 de ani care a suferit amputaţie la nivelul ambelor membre inferioare din cauza deger ...

Jaf în poarta cimitirului
08/11/2024 08:40

Robert N. (20 de ani) ii ştia din vedere pe Daniel S. (18 ani) şi Remus F. (17 ani), locuiau in acelaşi cartier. Ciric, foarte aproape de intrarea in Cimitirul „Eternitatea”. Aşa că n-a bănuit ...

Dincolo de cortină. Secretele Operei dezvăluite de Ioan Holender și Sever Voinescu
08/11/2024 08:34

Astăzi, Opera Natională Romană din Iasi isi deschide portile pentru un eveniment cu totul special, găzduind personalităti marcante ale culturii si artei: Ioan Holender si Sever Voinescu. Conferinta intitul ...

Şase ani de închisoare, după ce şi-a altoit nevasta cu o furcă
08/11/2024 07:45

 Costică A. din Miroslava e căsătorit cu Mărioara din 2006, după un concubinaj de aproape 20 de ani. Au impreună doi băieţi M.A. (36 de ani) şi D.A. (16 ani). După pensionare şi stabilirea fiulu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei