Şase firme se bat pentru modernizarea terenului sintetic din Copou
Dimensiune font:
Municipalitatea ieșeană va demara în curând modernizarea terenului sintetic al stadionului „Emil Alexandrescu”. Acesta a fost inaugurat în urma cu aproximativ 15 ani, iar de atunci nu a mai beneficiat de îmbunătățiri. Suma totală alocată pentru acest proiect este de un milion de lei, cu TVA.
Licitația pentru contractarea lucrărilor de execuție a atras până la termenul limită (4 august) nu mai puțin de șase oferte: Adru Solution SRL, Atlas Sport SRL, Ax Perpetuum Impex SRL, General Sport Field SRL, Timovladian Aqua Parc SRL și Top Sport Solutions SRL.
Lucrările vor dura maxim trei luni de la semnarea contractului.
Lucrările de modernizare vor consta în decopertarea gazonului sintetic existent, montarea de gazon sintetic nou (cu granule de nisip și granule de cauciuc), precum și montarea a două seturi de porți de joc (cu plase) și a două bănci de rezerve (fiecare a câte 14 locuri).
Gazonul sintetic va fi realizat în conformitate cu normele Uniunii Europene, agreat de Federația Internațională de Fotbal și Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA) ca alternativă a gazonului natural. Suprafața care va fi înlocuită cu gazon sintetic este de 6.135 metri pătrați, terenul de joc având lungimea de 91,10 metri și lățimea de 62,15 metri.
Folosit la maximum de echipa de seniori şi grupele de copii şi juniori ale Clubului Sportiv Municipal Politehnica pentru meciurile oficiale şi amicale ale viitorilor fotbaliști ai Iaşului, dar şi de echipa de fete Navobi sau de grupele de juniori ale Liceului cu Program Sportiv din Iaşi, starea terenului s-a degradat, a intervenit uzura, fiind imperios necesare lucrări de modernizare a gazonului sintetic. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau