Se caută directori pentru două mari spitale din Iași
Dimensiune font:
Au fost scoase la concurs două importante posturi de conducere în sistemul sanitar ieșean – cel de manager pentru Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași și cel de director financiar-contabil la Spitalul Clinic de Urgență „Sf.Spiridon” din Iași.
Dosarele de concurs pentru ocuparea funcției de manager la Maternitatea „Cuza Vodă” se pot depune până pe 21 iunie 2022, acestea urmând să fie verificate până pe 23 iunie. Pe data de 28 iunie, candidații își vor depune proiectele de management, urmând ca acestea să fie susținute, în mod public, în data de 4 iulie. Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate pe 8 iulie 2022, la ora 15.00.
Candidații trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a putea participa la ocuparea funcției de manager: trebuie să cunoască limba română, scris şi vorbit, să fie absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic și al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii. De asemenea, aceștia trebuie să aibă cel puţin doi ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată. Până acum, funcția de manager a fost ocupată, timp de șase ani, de economistul Robert Dâncă, fostul director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Iași.
Spitalul Clinic de Urgență „Sf.Spiridon” din Iași organizează concurs pentru ocuparea funcției vacante de director financiar contabil, pe perioadă determinată trei ani. „Concursul va avea loc la sediul unității, Bd. Independenței nr. 1, și va cuprinde mai multe probe de evaluare:test-grilă/lucrare scrisă de verificare a cunoștințelor din legislația specifică postului, susținerea proiectului de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului și interviul de selecție. Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate pe 08 iunie”, se arată în anunțul de angajare.
Candidații trebuie să fie absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic, cu cel puțin 2 ani vechime în specialitatea studiilor, și posesori al certificatului de atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul Sistemului european de conturi. Până acum, interimatul a fost asigurat de economistul Ionuț Cătălin Ursanu. Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau