Se reiau testările gratuite pentru cancer de col uterin, în zona Moldovei
Dimensiune font:
După o mică pauză de sărbători, se reiau testările gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin, în cadrul proiectului Oncoprev. Unitățile mobile, dotate precum un cabinet ginecologic, își vor relua traseul prin orașele și satele Moldovei, cu speranța că tot mai multe femei vor înțelege importanța testării și prevenției.
Porivit reprezentanților Institutului Regional de Oncoliogie Iași, luna aceasta, echipele medicale vor ajunge în Roman, Suceava, Bacău, dar și Pașcani. „Femeile care vin la testări au nevoie doar de buletin, în original și copie. Trebuie să se pregătească așa cum fac în mod obișnuit pentru un consult ginecologic, iar testările constau în prelevări de secreții de la nivelul colului”, au transmis reprezentanții IRO Iași.
Concret, echipele medicale se vor afla pe 14 ianuarie în Roman, județul Neamț, la Centrul de Servicii Sociale Casa Pâinii, de la ora 9.00, pe 17 ianuarie, în comuna Ipotești, județul Suceava, la Sala Sporturilor, de la ora 9.30 și pe 26 ianuarie, în municipiul Onești, județul Bacău, în parcarea de la Biblioteca Municipală, de la ora 10.00. La finalul lunii, pe 27 ianuarie, vor fi testate femeile de la fabricile Confecții Integrate Moldova și Exclusiv Comp SRL Iași, începând cu ora 8.30, iar pe 28 ianuarie, cele de la fabrica Holmbergs Safety System, de la Pașcani, începând cu ora 9.00. Oana POPA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau