Şeful veterinarilor din Băcău a renunţat la funcţie
Dimensiune font:
Gurile rele spun că dr Niky Vrabie ar fi părăsit postul după apariţia pestei porcine * în replică, oficialul susţine că alternanţa la Putere este motivul demisiei sale
Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bacău, Niky Vrabie, şi-a dat demisia, în locul său fiind numit ieri Costel Busuioc, consilier superior în cadrul instituţiei. Gurile rele spun că dr Vrabie a dat bir cu fugiţii după ce în judeţ ar apărut cazuri de pestă porcină, la finele lui 2019, un focar fiind înregistrat la Sascut. „La această dată mai sunt active 4 focare primare de Pestă porcină africană şi unul secundar la porci domestici, respectiv 3 cazuri la porc mistreţ. De la apariţia pestei, în judeţul Bacău au evoluat 8 focare primare de boală şi unul secundar la porci domestici respectiv 3 cazuri de boală la porc mistreţ. 39 porci au murit şi 145 de suine au fost ucise în cadrul măsurilor de asanare rapidă a focarelor de boală”, a declarat dr. Silviu Baltă, purtător de cuvânt al instituţiei. De cealaltă parte, dr. Niky Vrabie spune că decizia lui a fost motivată de alternanţa la Putere. „Este normal să solicit încetarea exercitării temporare a funcţiei executive de conducere, având în vedere alternanţa de la putere, când trebuie să vină alţi oameni, cu alt program, cu altă strategie”, a spus dr Vrabie.
Suma totală despăgubită este de 17.510 lei pentru proprietarii care au rămas fără animalele din bătătură şi suma propusă, pentru care anchetele sunt în derulare, este de aproximativ 62.000 de lei.
Mihai VANCEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau