Spitalul Regional de Urgență (SRU) Iași: în bugetul de stat au fost alocați bani pentru începerea proiectării
Dimensiune font:
Ministerul Sănătății (MS) va semna, în prima parte a acestui an, contractul de proiectare a lucrărilor la Spitalul Regional de Urgență (SRU) Iași. Licitația a fost lansată în decembrie 2019, ofertele au fost depuse în februarie 2020, iar o decizie este așteptată în martie 2021.
Până atunci, MS s-a asigurat că vor exista și banii pentru plata proiectantului: în bugetul pe anul 2021 au fost alocate 11,6 milioane lei, iar autoritatea centrală s-a angajat să crească această sumă, dacă va fi cazul, până la 80 milioane lei – aceasta este, de fapt, și valoarea totală a contractului de proiectare.
De remarcat că estimările pentru intervalul 2022 – 2024 arată alocări pentru finanţarea lucrărilor de construire, iar sumele sunt de ordinul sutelor de milioane lei (182 milioane lei – 2022, 491 milioane lei – 2023, 344 milioane lei – 2024 şi 1,4 miliarde lei – anii ulteriori).
SRU Iași înseamnă o investiție de circa 500 milioane euro. Jumătate din acești bani vin de la Uniunea Europeană prin intermediul Programului Operațional Sănătate, iar cealaltă jumătate este asigurată de guvern prin intermediul unui contract de credit semmnat cu Banca Europeană de Investiții.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau