Stabilirea unui nou viceprimar a fost amânată
Dimensiune font:
Proiectul de hotărâre privind stabilirea unui nou viceprimar al municipiului Iași a fost retras de pe ordinea de zi a Consiliului Local.
Primarul Mihai Chirica a declarat că proiectul a fost retras deoarece un consilier de la PNL lipsește de la ședința de astăzi și fără acest vot nu poate fi impusă varianta propusă de alianța PNL – PMP: ”Din păcate, astăzi avem o absență a unui coleg de-al nostru care ne va determina să retragem proiectul de pe ordinea de zi până când, prin vot, ne asigurăm o majoritate confortabilă și vom propune din nou, într-o ședință viitoare,. La liberali, față de alte partide, ca să pot să vorbesc așa, cu experiență multiplă de ”baci”, oarecum, în politica ieșeană e mai puțină disciplină decât la celelalte partide mari ale României și sper ca această disciplină să fie înțeleasă ca o formă de progres, civilizație și încă o formă de, eu știu, îngrădirea unor drepturi și libertăți. Prin urmare, o să avem și noi o ședință internă prin care o să încercăm să ne disciplinăm într-o manieră mult mai consecventă.”
Reamintim că, anul trecut, viceprimarul Cezar Baciu a fost obligat prin sentință judecătorească să părăsească funcția. USR a obținut o sendință definitivă conform căreia, odată cu plecarea din partid, Cezar Baciu nu mai este consilier local și, ca atare, nu poate ocupa nici funcția de viceprimar.
În aceste condiții, la Iași, alianța PNL – PMP, nu mai are majoritatea necesară pentru adoptarea proiectelor de hotărâri. Una dintre variantele vehiculate pentru funcția de viceprimar este consilierul local Răzvan Timofciuc.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau