Strangulat cu propria curea de la pantaloni
Dimensiune font:
O beţie prietenească derulată sâmbătă seară, la cârciuma din Pădureni, comuna Grajduri, a continuat total nefericit pe imaşul de lângă calea ferată. Cei doi tovarăşi de pahar, C.M. (44 de ani) şi A.H. (39 de ani) plecaseră din local fără o ţintă anume, fără a şti prea bine încotro se îndreaptă. Ajunşi pe tăşan, s-au luat la sfadă, iar C.M. a lovit primul. Doi pumni, unul în nas, celălalt sub maxilar, l-au doborât pe A.H. Agresorul a continuat în mod cinic: a smuls victimei cureaua de la pantaloni, i-a prins-o în jurul gâtului şi a strâns până ce aceasta n-a mai mişcat. După asta, s-a dus liniştit acasă.
A doua zi, A.H. a fost găsit de un trecător, zăcând fără viaţă, cu cureaua în jurul gâtului, poliţiştii au început imediat cercetările, a venit şi procuratura, criminalul a fost identificat în doar câteva ore şi a recunoscut, încă de la prima audiere, fapta comisă.
Ieri a venit şi raportul medico-legal, prin care s-a concluzionat că „decesul victimei sa datorat insuficienţei respiratorii acute, consecinţa comprimării pachetului vasculo-nervos şi al gâtului cu un laţ traumatic, sub acţiunea unei forţe externe (strangulare)”. Ca atare, procurorii criminalişti au propus arestarea preventivă a inculpatului C.M., cercetat în stare de reţinere, pentru săvârşirea infracţiunii de omor. A fost emis mandat pentru o perioadă de 30 de zile. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau